Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aviaţia israeliană ar fi bombardat ţinte din Siria, susţin surse americane

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 4 mai 2013 ·

Aviaţia militară israeliană a desfăşurat, joi sau vineri, un raid în Siria vizând fără îndoială armament destinat organizaţiei şiite libaneze Hezbollah, au informat vineri mass-media americane, potrivit AFP.

Întrebate de AFP în legătură cu acest subiect, Casa Albă şi Pentagonul au refuzat să facă orice comentariu. Senatorul republican Lindsay Graham a afirmat în cursul unei intervenţii publice că Israelul a bombardat Siria. "Noaptea trecută, Israelul a bombardat Siria", a declarat Graham în cursul unui dineu pentru strângerea de fonduri, citat de site-ul de informaţii Politico. "Agenţiile americane şi occidentale de informaţii au analizat date clasificate care arată că, foarte probabil, Israelul a desfăşurat un raid aerian în zilele de joi sau vineri", a anunţat la rândul său postul de televiziune CNN, citând doi responsabili americani.

Două televiziuni americane - CNN şi CBS - au transmis că aviaţia israeliană a bombardat ţinte aflate pe teritoriul Siriei.

CNN a citat doi oficiali americani aflaţi sub protecţia anonimatului. Potrivit Reuters însă, ambasadorul Siriei la ONU a spus că nu are informaţii despre un asemenea atac, iar Pentagonul nu a făcut nici un comentariu.

Nici din partea Israelului nu există o confirmare oficială, relatează corespondentul in Israel al Radio România Actualităţi. Corespondentul militar al postului public de radio israelian precizează că purtătorul de cuvânt al Armatei nu reacţionează la asemenea relatări, adaugă sursa citată. Până la această oră nu există nici o confirmare cu privire la atacuri ale aviaţiei israeliene în Siria despre care au relatat televiziunile CNN şi NBC.

Potrivit televiziunilor americane ar fi vorba de mai multe bombardamente care au vizat sisteme de lansare a armelor chimice sau depozite de armament.

Media libaneze au relatat că avioane israeliene au

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kris Kristofferson, celebru cantautor şi actor, a murit la vârsta de 88 de ani

News.ro acum 2 ore
Kris Kristofferson, un bursier Rhodes cu un stil de scriere abil şi o carismă dură, care a devenit un superstar al muzicii country şi un actor de primă clasă la Hollywood, a încetat din viaţă, relatează AP. Kristofferson a murit la domiciliul său di

Rusia a lansat o serie de atacuri cu drone asupra Kievului, anunţă armata ucraineană

News.ro acum 2 ore
Rusia a lansat o serie de atacuri cu drone care au vizat Kievul, luni dimineaţă, iar unităţile de apărare aeriană au fost angajate în respingerea loviturilor timp de mai multe ore, a anunţat armata ucraineană, potrivit Reuters. Martori au auzit nume

Video Centrul de excelenţă în chirurgia cardiovasculară minim invazivă de la Spitalul Clinic SANADOR asigură pacienţilor cele mai moderne tratamente pentru sănătatea inimii şi a vaselor mari

Mediafax acum 32 minute
“Centrul de excelenţă în chirurgia cardiovasculară minim invazivă de la Spitalul Clinic SANADOR asigură pacienţilor cele mai moderne tratamente pentru sănătatea inimii şi a vaselor mari. Cele mai multe intervenţii sunt realizate minim invaziv prin m

Microbuz cu 10 persoane, implicat într-un accident. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziare.com acum o ora
Accident grav, luni dimineaţă, în judeţul Suceava, în care a fost implicat un microbuz care transporta persoane. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie. ”Un microbuz cu 10 persoane a ieşit in afara părţii carosabile, pe raza localităţii Drăgoieşt

Atac israelian în Beirut. Trei lideri palestinieni au fost ucişi

Mediafax acum o ora
Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei a anunţat că cei trei lideri au fost ucişi într-un atac care a vizat un cartier din Beirut. A fost lovit etajul superior al unei clădiri de apartamente din cartierul capitalei Libanului, au declarat marto

Circulaţia rutieră va fi închisă, în reprize, pe trei sectoare ale DN 7, între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, pentru executarea unor lucrări / Măsura, în vigoare până în 25 octombrie

News.ro acum 2 ore
Circulaţia rutieră va fi închisă, de luni, în reprize de 15 minute, pe trei sectoare ale DN 7, între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, pentru desfăşurarea unor lucrări de rânguire a versanţilor, dislocare a blocurilor de piatră şi îndepărtarea vegetaţiei. Mă

Asfalt surpat sub o maşină pe o stradă din Constanţa

Mediafax acum o ora
Potrivit ISU Constanţa, o maşină a căzut luni dimineaţa într-o groapă după ce asflatul s-a surpat sub autoturism. Intervenţia a avut loc în municipiul Constanţa, pe strada Ştefan Mihăileanu. La faţa locului a intervenit un echipaj de descarcerare. N

Aproape 100 de unități de învățământ, închise luni din cauza vremii. Lista anunțată de Ministerul Educației

Ziare.com acum 13 ore
Ministerul Educației a anunțat că luni, 30 septembrie, va fi suspendată activitatea din 98 de unități de învățământ din Galați din cauza vremii. Potrivit informațiilor furnizate, lista ar urma să fie actualizată. „Conform informațiilor transmise de

Cine este Herbert Kickl, liderul extremiștilor care au câștigat alegerile din Austria: eurosceptic și prietenos cu Rusia, „cancelarul poporului” nu crede în de-demonizare

HotNews acum 13 ore
Dacă liderii de extremă-dreapta din țări precum Franța sau Italia și-au moderat discursul pentru a câștiga voturi, șeful Partidului Libertății din Austria (FPO), Herbert Kickl, tocmai și-a împins gruparea spre victorie în alegerile de duminică fără

Stare de alertă ”ridicată”. Taiwan a detectat lansări de rachete în China

Ziare.com acum 8 ore
Taiwanul a anunţat duminică, 29 septembrie, că se află în stare de alertă ridicată după ce a detectat lansări de rachete în interiorul teritoriului Chinei "în mai multe valuri ”, la câteva zile după ce chinezii au testat o rachetă balistică intercon

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/15°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

14°/24°
Iasi
acum

10°
lun.

8°/12°
mar.

7°/11°
mie.

8°/18°
joi

12°/22°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/14°
mar.

11°/16°
mie.

11°/21°
joi

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
mie.

6°/17°
joi

10°/19°
Timisoara
acum

lun.

5°/16°
mar.

6°/16°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°