În etapa a XXIV-a a Ligii a II-a de fotbal, FC Municipal Târgu-Mureş a câştigat cu scorul 2-1 de partida disputată în deplasare la Oradea, în faţa formaţiei locale FC Bihor. Pentru gazde a deschis scorul Tîrnăcop, în minutul 42, din penalty, mureşenii au egalat în minutul 50, prin Gugu şi au obţinut victoria în minutul 90+1, prin Hanca. Partida a fost foarte săracă în faze de poartă în prima repriză, când acţiunile mureşenilor se opreau la 25-30 de metri şi n-au reuşit să pună în pericol poarta gazdelor. Prima ocazie importantă a fost consemnată în minutul 26, la poarta lui Balauru, care a reţinut pe linia porţii lovitura de cap a lui Puşcaş. După trei minute, Tîrnăcop este iertat de o eliminare, la o talpă aplicată lui Punosevac, după ce atacantul oaspeţilor îl faultase. Jucătorul bihorenilor avea să fie şi autorul golului cu care orădenii au intrat la cabine în avantaj. Acesta a transformat foarte exact lovitura de pedeapsă acordată la faultul lui Romulus Miclea asupra lui Florin Pop, cu trei minute înaintea pauzei. Pop a fost în minutul 33 autorul celui de-al doilea şut pe poartă al reprizei, respins de Balauru în corner. Mai decişi la reluare, victorie în extremis Repriza a doua a început cu dominarea mureşenilor. Aceştia au restabilit egalitatea în minutul 50, când Gugu a trimis plasat de la 6 metri, cu capul, la un corner executat de Istrate. După trei minute, Hanca a fost la un pas de 2-1, după care portarul mureşean a reţinut şuturile lui Puşcaş şi Vasilache. Nemulţumiţi cu un punct, FCM forţează spre final victoria, dar şuturile lui Cristea, care l-a înlocuit din prima repriză pe Punosevac, accidentat şi Hanca nu găsesc cadrul porţii. Partida se îndrepta spre un 1-1 care nu convenea niciuneia dintre formaţii. A venit însă golul victoriei, în primul minut al prelungirilor. Hanca a pătruns prin zona centrală, a simulat o pasă la Cristea, aflat în ofsai