Asa cum intuiam zilele trecute, chestiunea micului romanesc a devenit subiect de interes national si international.

Teama ca UE ne-ar putea interzice marea sfaraiala romaneasca a produs valuri in politica locului.

Treaba a ajuns pana la urechile ditamai primului-ministru, Victor Ponta, care nu putea rata o astfel de minge la fileu.

Implicarea lui Viorel-premier a dat roade: Comisia Europeana a transmis Romaniei ca bicarbonatul care da savoare va ramane acolo unde ii este locul: in marele mic romanesc.

Asadar, de-acum putem sta linistiti. Mai ales ca, dupa ce 1 Mai a dat liber la sezonul de picnic, putem evada linistiti la iarba verde cu tolba de bicarbonati impanati in recuzita noastra de grataragii amatori.

Nu fac parte din categoria nationalistilor de serviciu, pregatiti cu glont pe teava sa ia la tinta “strainatatea” pentru masuri care ne ating orgoliul si traditia nationale.

Nu fac nici politica de tip “anti-Europa unita”, din categoria Le Pen sau din mai nu stiu ce miscari bloggeriste sau factiuni si formatiuni extremist-antieuropeniste la moda in vremuri de criza.

Nu zic, or fi din lumea secolului XXI toate proiectele legate de reevaluari alimentare. Or fi de mare interes public chestiuni precum scoaterea bicarbonatului din micul romanesc, sacrificarea porcului de Craciun sau, cine stie, maine-poimaine, va intra pe lista si mielul de Paste, crucea de Boboteaza sau postul de Santa-Marie.

Dar, in criza asta de identitate si de proiecte economice sustenabile, chiar merita sa-si consume UE banii si timpul cu securitatea caltabosului romanesc ori cu nivelul prea ridicat de condimente din gulasul unguresc?

Stau si ma intreb daca Europa sa intreaba la randul ei cum isi dramuieste energiile si banii in aceste timpuri de mari provocari globale.

Nu mai departe de ieri, fostul ministru german de externe, Ioschka Fisch