Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opt ani de secetă pentru giuleşteni! LIVE TEXT Braşov - Rapid, ora 14:00! Vezi echipele probabile!

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 4 mai 2013 ·

În noiembrie 2001, Copos a retras echipa din teren la Braşov, după ce Sorin Corpodean le-a refuzat un penalty rapidiştilor

În 2010, giuleştenii au ratat Europa League după ce au obţinut doar un egal sub Tâmpa

Rapid nu a pierdut niciun meci în deplasare în 2013 în Liga I, dar are frisoane când se gândeşte că azi joacă pe terenul celor de la FC Braşov. Echipa lui Marian Rada a câştigat ultima dată sub Tâmpa în sezonul 2004 – 2005, scor 1-0, cu Răzvan Lucescu pe bancă. De la acel joc şi până în prezent, FC Braşov şi Rapid s-au întâlnit doar de patru ori, pentru că gazdele au evoluat două sezoane în Liga a II-a. În cele patru meciuri, FC Braşov a câştigat de două ori şi de alte două ori s-a consemnat rezultat de egalitate. „O să fie foarte greu la Braşov, dar ne dorim să spargem gheaţa. Ne respectăm cariera de fotbalişti, meseria şi sperăm ca în vară să se schimbe ceva şi Rapid să devină din nou o forţă în fotbalul românesc”, a declarat Nicolae Grigore înaintea meciul de azi. Pe lângă cele trei puncte puse în joc şi pe lângă dorinţa de a rupe şirul invincibilităţii gazdelor, Rapid mai are un motiv pentru care îşi doreşte cu ardoare să câştige azi. În conducerea clubului braşovean se află Constantin Zotta, cel care a fost până în februarie preşedintele Rapidului, dar a plecat imediat după ce echipa a intrat în insolvenţă.

CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE TEXT AL PARTIDEI

Scandalul din 2001

Un episod celebru între cele două formaţii s-a întâmplat în sezonul 2001-2002. Atunci, George Copos a scos echipa din teren, după ce s-a supărat pe maniera de arbitaj a lui Sorin Corpodean. Mai exact, centralul partidei nu a acordat un penalty, în finalul meciului, pentru Rapid, în momentul în care FC Braşov a condus cu 1-0. În semn de protest, Copos a retras echipa de pe teren, iar Rapid a pierdut ulterior la „masa verde” cu 3-0.

Piedica di

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maria Yasmine Paniță și Murtaza Said, cei doi elevi de la Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Constanța cu media 10 la Evaluarea națională 2024

Ziua Constanta acum 9 minute
Primele rezultate la Evaluarea Națională au fost afișate pe siteul evaluare.edu.ro. Doi elevi din județul Constanța au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2024. Maria Yasmine Paniță și Said Murtaza sunt cei doi elevi de la Colegiul Național Mirc

Diplomat român declarat persona non grata în Rusia. Reacția MAE după ce Moscova a recunoscut că este vorba de răzbunare

Ziare.com acum 10 minute
Un diplomat român de la Ambasada României din Moscova a fost declarat persona non grata. Ministerul Afacerilor Externe a reacționat rapid miercuri, 3 iulie, dar autoritățile din Rusia anunță pe site-ul MAE rusesc că gestul vizează o răzbunare pentru

UPDATE - Medic de la Spitalul Fundeni, acuzat că a ameninţat un şofer cu pistolul în urma unui conflict în trafic / Precizările unităţii sanitare

News.ro acum 23 minute
Un medic de la Spitalul Fundeni este acuzat că a ameninţat un şofer cu pistolul în urma unui conflict în trafic şi că a încercat să fugă în momentul în care i s-a solicitat să permită să-i fie controlat autoturismul, precum şi un control corporal, d

MAE Uragan de categoria 5 în Statele Unite Mexicane, Belize, Republica Guatemala, Republica Hondu

Ziua Constanta acum o ora
3 iulie 2024 Atenționare de călătorie Uragan de categoria 5 în Statele Unite Mexicane, Belize, Republica Guatemala, Republica Honduras Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să c

Sorin Grindeanu: Marcel Ciolacu stă cel mai bine în sondaje, nu are niciun fel de motiv să nu fie candidat pentru alegeri prezidenţiale

News.ro acum 49 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că Marcel Ciolacu stă cel mai bine în sondaje, nu are niciun fel de motiv să nu fie candidat pentru alegeri prezidenţiale, el arătând că PSD va avea Congres pentru a-şi desemna candidat

Un român a fost arestat în Grecia: e acuzat că a provocat un incendiu

Wall-Street.ro acum o ora
Autoritățile elene au arestat un român de 38 de ani, acuzat că a provocat un incendiu în Rafina, estul regiunii Attica. Acesta neagă acuzațiile și precizează că dorea de fapt să stingă incendiul, conform publicației ekathimerini.com. Românul nu este

Cod galben de inundaţii pe râuri din 22 de judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Mureş (judeţele: Harghita, Bistriţa Năsăud şi Mureş), Târnava Mică (judeţele: Harghita, Mureş şi Alba), Târnava Mare (judeţele: Ha

TAROM semnează contractul de leasing pentru achiziția a două aeronave Boeing 737 MAX 8

Ziua Constanta acum o ora
Compania TAROM anunță semnarea contractului de leasing pentru achiziția a două aeronave Boeing 737 MAX 8 cu CDB Aviation, subsidiara irlandeză a CDB Financial Leasing Co., Ltd. Cele două aeronave fac parte din procesul de modernizare a flotei TAROM

Un băiat de 11 ani din județul Dolj a murit în ambulanță după ce s-a intoxicat cu o substanță împotriva puricilor

HotNews acum 2 ore
Un copil de 11 ani dintr-o localitate din Dolj a murit marți noapte într-o ambulanță, iar Poliția a anunțat o anchetă. Atât mama, cât și sora băiatului au ajuns și ele la spital după ce s-au intoxicat cu o substanță împotriva puricilor. Inspectoratu

Turcan: Adevărul este că alegerile prezidenţiale nu se puteau desfăşura altfel decât la termen

Mediafax acum 9 minute
Adevărul este că alegerile prezidenţiale nu se puteau desfăşura altfel decât la termen, spune Raluca Turcan, ministrul Culturii. „Agitaţia din jurul acestui subiect ar fi fost demnă de o cauză mai bună sau poate de o temă mai apropiată de agenda oam

Vremea

București
acum

24°
mie.

19°/25°
joi

17°/28°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/33°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/19°
joi

14°/23°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/30°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

18°/26°
vin.

20°/29°
sâm.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/21°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/24°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°