Din nefericire, e o realitate în aproape orice oraș mare – ambuteiaje, mai ales în timpul orelor de vârf. Jonas Eliasson ne povestește cum, prin orientarea subtilă a doar o mică parte din șoferi pentru a sta deoparte de șoselele principale, se poate rezolva problema ambuteiajelor.

Ambuteiajele sunt fenomene generalizate. Apar practic în toate orașele lumii, ceea ce e surprinzător dacă vă gândiți. Gândiți-vă la cât de diferite pot fi orașele. Există orașe europene tipice cu un centru foarte dens populat, de obicei cu transport în comun dezvoltat și capacitatea șoselelor mică. Pe de altă parte, există orașele americane. Se mișcă de la sine. Orașele americane: o mulțime de șosele, pe suprafețe mari, aproape fără transport în comun. Apoi există orașele în curs de dezvoltare cu mai mule tipuri de vehicule, cu folosirea mixtă a spațiului rutier, de-asemenea dispersate, adesea cu un centru foarte aglomerat. Coordonatorii de trafic din lumea întreagă iau diferite măsuri: orașe aglomerate sau dispersate, multe șosele, sau transport în comun dezvoltat, sau multe piste de biciclete, sau mai multe informații, sau mai multe lucruri diferite, dar se pare că nu funcționează nimic.

Toate aceste încercări au un lucru în comun. Sunt de fapt încercări de a descoperi ce-ar trebui să facă oamenii în loc să conducă în orele de vârf. În esență, până la un punct, sunt încercări de a planifica ce-ar trebui să facă oamenii, de-a le planifica viața.

E foarte greu de planificat un sistem social complex. În 1989, la căderea Zidului Berlinului, un planificator urban din Londra a fost sunat de un coleg din Moscova care i-a spus: „Bună, Vladimir la telefon, aș vrea să știu cine se ocupă cu aprovizionarea cu pâine a Londrei?”

Iar londonezul i-a zis: „Cum adică cine se ocupă? Nimeni nu se ocupă.” „Dar cu siguranță este un responsabil. E foarte compli