Sâmbăta Mare este ultima zi de dinaintea marii sărbători a Paștelui, când femeile pregătesc marea majoritate a mâncărurilor, deretică prin casă și fac ultimele retușuri la hainele noi pe care cei din familie urmează să le îmbrace în zilele de sărbătoare.

De obicei, în Sâmbăta Mare are loc și sacrificiul ritual al mielului, din carnea căruia se pregătesc mâncărurile tradiționale specifice Sărbătorii Paștelui: drobul ( care în Bucovina este numit cighir), friptura și borșul de miel.

În tradiția populară românească, de Paște nu se pregătește o diversitate atât de mare de feluri de mâncare ca și în cazul Crăciunului, de unde și zicala care circulă în popor: ‘‘Crăciunul este sătul, iar Paștele este fudul”.

Principala grijă a credincioșilor înaintea Paștelui era pe vremuri aceea de a-și primeni hainele, fiecare gospodină trebuind să aibă măcar o cămașă nouă, cusută în mod special, iar bărbații măcar o pălărie nouă.

Momentul, de asemenea ritual, al preparării pascăi, în Sâmbăta Paștelui, amplasat posibil și în Joia Mare, căpăta frecvent valențe magice deosebite, prin simbolurile pe care le încifra: fie că trimitea la nașterea lui Iisus, fie la moartea lui (prin forma care i se dă aluatului).

Femeia care prepara pasca dobândea astfel, prin repetarea unor gesturi ritualice foarte vechi, o putere deosebită, care putea fi valorificată și în gospodărie (ungerea pomilor cu aluat, pentru a le asigura rodirea, semănarea vegetației din grădină în această zi, pasca specială realizată pentru vite etc.).

Cel de-a doilea mare moment ritual era dat de ajunul marii sărbători a Paștelui. Aceasta era una dintre nopțile magice în care se considera că se deschid cerurile, când ard comorile și când, în general, se practicau ritualurile magice.

Sâmbătă noaptea spre duminică oamenii nu dormeau, ci făceau focuri în curți sau pe dealul din apropierea biseric