Spuneam în „fereastra” de acum o săptămână că lupta împotriva cancerului este asemenea unui conflict modern, purtat cu arme care mai de care mai sofisticate. Printre cei mai importanţi în acest război cu răul sunt soldaţii din prima linie: medicii de familie. Grăniceri la hotarele sănătăţii, ei sunt primii care iau contact cu chipul hâd al bolii; şi acest chip este de foarte multe ori înşelător.

Constipaţie apărută „peste noapte”, scădere în greutate rapidă sau oboseală nejustificată? Ele pot fi tot atâtea „semnale de alarmă” pentru un medic de familie care cunoaşte bine istoria bolnavului. „N-a vrut să-mi dea tratament, mi-a dat nişte analize şi m-a trimis la medicul specialist, a vrut să scape de mine…”. Nimic mai greşit. Medicul de familie ŞTIE că anumite simptome, apărute într-o asociere specifică la o anumită vârstă, la bolnavi cu un istoric sugestiv, sunt OBLIGATORII de cercetat, precum oricare mişcare neobişnuită în rândul trupelor inamice. El ştie de asemeni că, în cazul unei neglijări a bolii, laxativele şi vitaminele sunt la fel de utile împotriva unui eventual cancer precum cavaleriştii polonezi împotriva tancurilor germane, în al doilea război mondial. „Trebuie să umblu după analize/endoscopie/ tomograf” îşi poate spune bolnavul; da, poate fi costisitor în bani şi timp în sistemul sanitar de azi. Dar importanţa pe care socie­tatea o acordă sănătăţii noastre nu este aceeaşi oare cu cea pe care i-o acordăm fiecare dintre noi?

Odată declanşată alarma de atentul medic de familie (căruia îi revine astfel un mare merit în evitarea unui „atac prin surprindere”), intră în acţiune „trupele specializate”. Stabilirea diagnosticului poate fi făcută prin puncţii-biopsie (adevărate incursiuni rapide în teritoriul inamic) de către medici de diferite specialităţi, în funcţie de localizarea cancerului. Confirmarea de către anatomopatolog a malignităţii ţ