In josul strazii Cucu, din Iasi, pe locul numit Podul de Fier - de la podul metalic asezat peste vechiul pod de piatra intins peste paraul ce izvora din lacul Carlig si se scurgea in Bahlui, despartind Tatarasii de oras - erau atelierele de croitorie, potcovarie, fierarie, tamplarie, tinichigerie si pravaliile cu gaz (petrol).

In unele dintre casutele povarnite traiau si niste "fericiti", cativa carutasi si nisipari, bucurosi ca bietele lor umbre de cai aveau "imas de pascut" printre movilele de gunoaie, cucute, scaieti, urzici, si balarii, sfrijite si arse de moloz si de soare, mai ceva ca in pustiu.

Se socoteau norocosi fiindca tot pe acolo isi tarau zilele si jumulitorii de pasari ce-si hraneau familiile cu matele pasarilor, primite drept simbrie in casele bogatilor; culegatorii de pene aruncate pe maidane; fratii lor sapunarii, ce firbeau hoiturile cu soda si pelin ca sa scoata cateva calupuri, cat si faimosii apari si gazari.

Ca niste asini pe doua picioare, cei instariti purtau, inhamati, caruciorul pe doua roti cu un butoias, iar restul, jugul sau coromasla, pe umeri. Diferita era doar incarcatura: la unii caldarile cu apa luata din Ciric sau de la Fantana Popii de pe malul paraului Calcaina unde se adapa saracimea, iar la ceilalti, tinichele cu gaz, cumparat de la depozitul de la Podul de Fier si dus pe la usile caselor unde se aprindea seara o lampa...

Schimband laibarul plin de gaz cu un halat albastrui, vara cativa deveneau si sifonari ori "zodari", ca Isac Zodaru, vanzatorul de sirop cu sifon.

Pe vreme de zloata, cand ulitele se prefaceau in paraie de noroi, cate unul mai zdravan numit belfer, ducea in carca, la heder (prima treapta de scoala religioasa), copiii mici din mahala.

Pe atunci, valea strazii Cucu era malita de viiturile fostului rausor Carlig folosit drept canal de taietor