Harper Lee, autoarea romanului “Să ucizi o pasăre cântătoare”, în vârstă de 87 de ani, şi-a dat în judecată agentul, pe Simon Pinkus, pe motiv că acesta ar fi profitat de vederea şi auzul ei slabe şi a înşelat-o să îi cedeze drepturile asupra volumului.
Volumul “Să ucizi o pasăre cântătoare” a fost publicat în 1960 şi este considerat un titlu clasic al literaturii universale, fiind vândut în 30 de milioane de copii.
Lee are puţine apariţii în public şi refuză aproape toate solicitările de interviu. De altfel, “Să ucizi o pasăre cântătoare” este singura carte publicată de autoarea care locuieşte în Monroeville, Alabama.
În dosarul înaintat autorităţilor, Lee declară că, după ce Eugene Winick, cel care i-a fost mult timp agent literar, s-a îmbolnăvit, ginerele acestuia, Simon Pinkus a transferat câţiva clienţi ai celui dintâi la firma sa, informează BBC.
Astfel, Pinkus ar fi devenit reprezentantul lui Harper Lee pentru a profita de pe urma încasărilor. Autoarea mai spune că Pinkus nu a răspuns ofertei de a ceda drepturile pentru e-book, dar nici cerinţelor de a colabora pentru cea de-a 50-a aniversare a romanului distins cu un premiu Pulizer.
În actele înaintate, Harper Lee cere ca drepturile lui Pinkus asupra cărţii să înceteze şi ca acesta să înapoieze toate comisioanele pe care le-a încasat din 2007. Contactat de Reuters, Pinkus nu a răspuns acuzaţiilor.
Acţiunea din “Să ucizi o pasăre cântătoare” are loc în Alabama, în anii ‘30. O mulţime de oameni furioşi s-au adunat în faţa puşcăriei unde e închis Tom Robinson, un negru acuzat pe nedrept pentru viol, şi vor să-l linşeze. Avocatul Atticus Finch încearcă să-i împiedice şi este la rândul lui ameninţat, însă chiar atunci îşi face apariţia Jean Louise, zisă Scout, fetiţa de opt ani a lui Finch. La proces, pledoaria avocatului nu poate convinge juriul, Tom Robinson e condamnat,