Au mai rămas ore numărate până când clopotele vor bate ca să cheme lumea la serviciul divin, preoţii vor împărţi lumină şi toţi, cu mic şi mare, se vor bucura de Învierea lui Iisus Hristos.
Astăzi e Sâmbăta Mare şi e ultima zi de post. „Ca astăzi Mântuitorul Hristos a fost coborât de pe cruce şi înmormântat. De aceea se cuvine să tacă tot glasul omenesc, pentru că cel care a venit să ne mântuiască sufletele este coborât într-un mormânt mic şi închis“, spune Petru Buburuz, parohul bisericii „Petru şi Pavel“ din capitală.
Aceasta este ultima zi de pregătire pentru Sărbătoarea Paştelui. De obicei, în această zi se sacrifică mielul, din carnea caruia femeile pregătesc mâncărurile tradiţionale: drob, friptura, ciorba de miel. Spre deosebire de sărbătoarea Crăciunului, de Paşte nu se pregătesc foarte multe feluri de mâncare, de unde şi zicătoarea, frecventă în Bucovina: „Crăciunul este sătul, iar Paştele este fudul“.
Pe vremuri era obligatoriu ca femeile să îmbrace, la slujba de Înviere şi în zilele de Paşti, măcar o cămaşă nouă, cusută în orele de taină ale nopţii, iar bărbaţii să aibă cel puţin o pălărie nouă.