Bucovinenii sunt conştienţi de frumuseţea şi nobleţea portului lor în care văd o moştenire a strălucitei lor tradiţii. De altfel, această tradiţie este păstrată cu sfințenie în județul Suceava. Bucovinenii sunt conştienţi de frumuseţea şi nobleţea portului lor în care văd o moştenire a strălucitei lor tradiţii. De altfel, această tradiţie este păstrată cu sfințenie în județul Suceava.
Elena Macovei, de 53 de ani, din Mănăstirea Humorului a cusut a învățat secretele de la mama ei și acum lucrează circa zece ore pe zi la cămăşi şi costume tradiţionale, cu răbdare şi migală. Munca este una migăloasă pentru că trebuie cusut totul de mână, iar accesorizarea cu mărgele presupune o răbdare şi dexteritate de care nu oricine dispune. ”O cămaşă tradiţională o cos în două săptămâni, cu tot cu asamblat. Este multă migală, dar când faci ceva din plăcere merge treaba“, ne-a spus femeia.
Talentul ei este purtat din vorbă în vorbă şi aşa vin clienţii la ea. Produsele sunt foarte apreciate în țară, dar şi peste hotare, mai ales că preţurile sunt bune. O cămaşă tradiţională pentru copii costă 70-150 lei pentru copii, iar pentru adulţi 350 de lei. Elena coase cămăși câte zece ore pe zi, în tot timpul anului, pe bază de comandă sau pur și simplu pentru a le expune spre vânzare la căsuța rustică deschisă special în apropierea mănăstirii din Mănăstirea Humorului.
”Am cusut pentru copii, tineri și vârstnici din întreaga zonă a Humorului care țin la tradiție, la portul popular. Nu numai românii țin la costumele tradiționale, dar și turiștii străini care după ce vizitează standul și admiră cămășile nu pleacă fără un asemenea suvenir. De pe vremea lui Ceaușescu am vândut la turiști cămăși și nimeni nu îi oprea să cumpere. După Revoluție, a fost o perioadă când chiar și localnicii puneau preț la zi de sărbătoare pe hainele turcești și chinezești dar între timp au revenit l