De mai bine de patru ani deja, criza care a impanzit ca o molima intreg globul nu ne mai da pace. Una cate una economii puternice sau mai firave au fost afectate, iesind la iveala nereguli dintre cele mai grave.
Bancheri cu complexul lui Dumnezeu care, pentru imbogatirea lor, controlau bursele dupa bunul plac, inalti demnitari care, odata numiti in functie, puneau banii contribuabililor in functiunea lor, oameni de afaceri care n-au auzit in viata lor de impozite, legi vechi pe care, oricat s-ar fi straduit legiuitorii sa le updateze tot ramaneau sute de scapari prin care puteau fi fentate in numele indestularii unora si a saracirii altora.
Cum era previzibil sa se intample, costul l-au platit tot muritorii de rand, ca, vorba aceea, tot erau obisnuiti cu greul, deci nu-i suparare. Si inca platesc.
Insa chiar inca mai este criza? Sau ruda ei, recesiunea? Sau cum vor marii economisti sa-i mai spuna doar sa sune mai pompos? In atatia ani de sacrificii a milioane de oameni nimic nu s-a rezolvat nici macar cat sa poata fi dat un restart sistemului si sa ajungem din nou la zero?
O vorba mai din popor spune ca nu exista neputinta, decat acolo unde nu e vointa. Cum societatea actuala nu functioneaza pe sistemul toti pentru toti, ci cei multi pentru cei putini si privilegiati, atat timp cat cui trebuie ii merge bine ... este bine, nimic nu trebuie schimbat.
Si cum topurile celor mai bogati arata ca in ani consecutivi de colaps global portofelul poate creste nestingherit, ba unii mai anunta si profituri record, am putea trage concluzia ca aceasta criza, chiar daca a pornit ca un accident, e intretinuta artificial.
Sa luam exemplul angajatorilor, pentru ca, daca ne uitam putin in urma, cuvantul "somaj" se afla mereu in imediata apropiere a cuvantului "criza".
Criza a scos la iveala ce e mai rau
