Obiceiul folosirii ouălor colorate în practicile de renovare primăvara, când se serba, odinioară, Anul Nou, ține de mitul cosmogonic al oului primordial. Izvoare istorice și arheologice atestă, cu multe secole i.Hr., obiceiul de a se dărui ouă colorate la unele sărbători sezoniere, oul fiind considerat simbol al echilibrului, creației, fecundității, al vieții și al reînnoirii naturii. Astfel, în China, cu ocazia sărbătorii Tsing-ming, celebrată în aprilie, se obișnuia să se ofere în dar ouă colorate la vechii perși, era obiceiul ca, la sărbătoarea primăverii, oamenii să-și dăruiască unul altuia ouă de diferite culori; la romani, tinerii vopseau ouăle în roșu și, pe lângă alte cadouri, și le trimiteau reciproc la sărbătoarea lui Ianus, iar la vechii slavi există datina ca la sărbătoarea primăverii să se ofere în dar ouă roșii.Treptat, obiceiurile preistorice legate de acest arhetip al genezei, oul, au fost preluate de creștinism: ouăle roșii simbolizează sângele vărsat de Fiul Domnului pentru mântuirea omenirii și miracolul renașterii Sale, devenind elementul definitoriu al Paștelui. La început, ouăle se vopseau cu plante, fierbându-se frunzele, florile, coaja sau tulpina acestora, culorile cele mai utilizate fiind galben, culoarea Soarelui pe bolta Cerului, și roșu, culoarea discului solar la răsărit și apus. Ulterior, ouăle au fost decorate cu chipul lui Hristos, cu figuri de îngeri, cu un miel, cu motive astrale, fitomorfe sau zoomorfe. Vechimea obiceiului nu este cunoscută, însă există bătrâni care își amintesc că străbunii lor vorbeau de practici de fertilizare săvârșite de tinere perechi care îngropau “ouă desenate” la marginea câmpului, în noaptea de Inviere, ceea ce plasează obiceiul în vremuri precreștine. Obiceiul colorării ouălor, transmis creștinilor, este întâlnit mai ales la popoarele Europei și Asiei. Spre deosebire de alte țări ale Europei, unde obicei