Micii au avut întotdeauna un statut socio-culinar neutru. Micii nu sînt orientați socialmente.
Psihodrama națională a micilor care nu vor mai putea conține bicarbonat a readus in actualitate absența unui studiu psiho-socio-antropologic asupra culturii gastronomice a românilor. E limpede că astăzi simbolul bucătăriei conviviale românești au devenit „micii cu bere”, în ciuda eforturilor unor intelectuali orășeni de a promova „bucatele tradiționale”.
E drept, vreme de câțiva ani, de pe la sfârșitul anilor 1990 si pina acum un deceniu, a existat o scurtă perioadă in care se generalizase gustul pentru produse românești tradiționale, după ce, în primul deceniu de după 1989, ca o reacție la penuria totală din timpul comunismului, românii își potoliseră pofta de produse străine.
In acei ani, mâncărurile reflectau ierarhia socială intr-o manieră inversată: muncitorii prindeau din ce in ce mai mult gust pentru produsele străine, in vreme ce orașenii instăriți căutau mâncăruri tradiționale. Muncitorii înlocuiau țuica bună cu băuturi de import proaste. Orășenii mergeau la țară după mâncare autentică.
Această inversiune nu are nimic nou; Roland Barthes a descris un proces similar in Franța anilor 1960. Spre deosebire de Franța, însă, în România entuziasmul altfel decât sprijinit oficial pentru produsele tradiționale a obosit acum, odată cu criza și cu faptul că produsele autentice românești au început să fie mai scumpe decât cele de import, iar restaurantele și magazinele „cu specific” oferă iar aceleași produse industriale, standardizate.
Micii au avut insa întotdeauna un statut socio-culinar neutru. Micii nu sînt orientați socialmente. Ubicuitatea lor a dus astfel in mod fatal la uniformizarea gustului lor si a compozitiei. Micii au căpătat reconfortantul avantaj al gustului mereu același.
Micii se fac dintotdeau
