Moto:
“Doamne, transforma-ma într-un instrument al pacii tale. Acolo unde exista ura, lasa-ma sa seman dragoste. Acolo unde exista durere, lasa-ma sa ofer iertare. Acolo unde exista dubiu, lasa-ma sa pun credinta. Acolo unde exista disperare, lasa-ma sa vin cu speranta. Acolo unde exista întuneric, lasa-ma sa fac lumina. Si acolo unde exista tristete, lasa-ma sa aduc bucurie”. (Sfântul Francisc diAssisi)
Când te simti umilit, marginalizat, îndepartat, uitat, exista mai presus de orice, iubirea lui Dumnezeu pentru tine, pe care la rându-ti trebuie sa o reversi, sa o împartasesti celor de lânga tine, semenilor tai, pe care i-ai ignorat poate prea mult în ultima vreme.
Poate ca nu gândurile negre sau negativismul din noi constituie agravanta majora a vietii noastre, ci mai degraba, faptul ca nu deslusim dragostea din noi, dar nici cea care ne înconjoara; ca nu realizam ceea ce înseamna sane trezim în fiecare zi cu soarele deasupra noastra, cu zâmbetul si binecuvântarea lui Dumnezeu.
Din pacate, multi dintre noi ajungem la spusele si învataturile Lui, doar atunci când suntem constrânsi de o viata prea cruda, când cei apropiati noua strabat perioade grele sau se sting din viata, când cei de lânga noi pe care îi credeam prieteni ne abandoneaza, atunci când nu mai avem puterea de a lupta, de a ne îndrepta, de a ne pune în slujba celor apropiati, credintei si iubirii pe care ni le-a daruit Dumnezeu.
Unde sunt cei care îi dorim alaturi de noi în momentele grele? Ce am facut noi la rândul nostru de a-i ferici pe altii, de a-i întelege, de a-i ajuta sa se îndrepte spre a nu orbi cautându-si disperati pasii în viata?
Dupa suparare si ura, sentimente predominante ce bântuie sufletul uman, mai cu seama în zilele noastre, trebuie sa înveti a ierta, trebuie sa încerci a te departaja de marele rau lumesc, sa încerci chiar a te iert