Unul dintre cei mai importanți artiști români povestește despre o Noapte de Înviere care i-a marcat viața și despre degradarea care a cuprins deopotrivă teatrul și societatea

Dan Puric, în spectacolul „Vis”

Sursa: TNB

Dan Puric spune că de Paşti va merge biserică să ia lumină şi că, în rest, în aceste zile o să citească lucruri care să-l ajute să se desprindă puţin de vârtejul teatrului şi al premierelor, undeva „departe de lumea dezlănţuită”...

Evenimentul zilei: Povestiţi-mi despre prima Noapte de Înviere pe care v-o amintiţi.

Dan Puric: Aveam vreo câţiva anişori când m-a luat mămăica într-o noapte şi m-a dus la biserică. Eu nu înţelegeam de ce se adună lumea aşa. Pe deasupra capului meu au început să circule lumânări aprinse... Era o înghesuială teribilă. La un moment dat, am auzit că „se dă lumină”. Lumină, lumină, dar bunică-mea i-a dat foc la păr unei cucoane din faţă şi am zis: „Stinge lumânarea, bunico!”. Şi mi-a răspuns: „Nu se poate, dragă, că e lumină sfântă!”. Pe urmă i-a stins părul şi s-au împrietenit. Sub două lumânări, fără să conştientizez cu adevărat, am ascultat cea mai teribilă poveste despre poporul român. Au început să vorbească despre nişte chestii pe care eu nu le înţelegeam cu adevărat, dar mi-au rămas în minte: „Soţul meu a fost zece ani prizonier la ruşi. Fratele meu a fost închis zece ani la Aiud... Bine că ne ţine Dumnezeu pe pământul ăsta...” Şi atunci am simţit ceva cumplit, că m-am născut într-o puşcărie şi că singura salvare era lumânarea aia aprinsă. -

Dar astăzi cum vi se pare azi că serbăm Învierea?

Cultura mall-ului ne afectează profund. Populaţia care trebuie să mănânce până explodează e redusă la biologie. Însă întotdeauna rămâne un rest, restul ăla de popor care a rămas neîntinat şi cu care poţi să refaci ţara. Eu am nădejdea că, în ciuda bombardamentelor consumismului, poporul român îşi