Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima fabrică deţinută de Stat din Cluj, jumulită politic

Publicat in Ziua de Cluj, duminică 5 mai 2013 ·

Statul e cel mai prost administrator. O dovedeşte o dată în plus singura fabrică din Cluj ce nu a fost privatizată după Revoluţie şi se află şi acum în proprietatea Statului. Vorbim despre fabrica de încălţăminte Clujana, unde lucrează 400 de persoane, unde datoriile ajung la 1,4 milioane de euro şi unde singura soluţie economică agreată în acest moment e intrarea în insolvenţă. Pantofii Clujana ce se vindeau cu sutele de mii înainte de Revoluţie se mai găsesc acum în doar două magazine.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a încercat să resusciteze fabrica, ce lucrează în pondere de peste 90% în regim lohn, prin deschiderea a trei magazine noi de prezentare - în cele două mall-uri şi la aeroport, acesta din urmă de asemenea în subordinea Consiliului Judeţean. În acest moment însă doar magazinul din Polus Center a rămas deschis şi, împreună cu magazinul fabricii, reprezintă singurul loc de unde clienţii pot cumpăra încălţăminte sub celebra marcă Clujana. Tot Tişe a încercat să impulsioneze vânzările prin sugerarea unui contract cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru încălţarea elevilor din şcolile din subordinea MApN, dar demersul nu s-a concretizat.

Ulterior au apărut scandalurile: ajuns la şefia CJ Cluj Horea Uioreanu a comandat un audit din care au reieşit scoateri masive de fonduri din gestiunea fabricii, sub conducerea ultimilor doi directori - Dan Ungureanu şi Radu Ţărmure. În plus, fabrica a ajuns o sinecură de partid pentru membrii zeloşi ai USL şi nu numai: PSD şi-a impus director general în fruntea fabricii, pe Dorinel Şumlea (vezi aici cum, înainte de a fi şef al Clujana, vindea uleiuri auto). Nici PNL nu s-a lăsat mai prejos: a numit nu doar directorul adjunct - pe Florin Drădiciu - dar şi pe preşedintele Consiliului de Administraţie - pe Daniel Mihiş. Clujana a ajuns vacă de muls până şi pentru Partidul P

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum 29 minute
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum o ora
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Rusia anunţă că apărarea antiaeriană a doborât 101 drone ucrainene deasupra câtorva dintre regiunile sale

Adevarul acum 31 minute
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că apărarea antiaeriană a doborât în cursul nopţii 101 de drone ucrainene deasupra câtorva regiuni de pe teritoriul Federaţiei Ruse, atacuri soldate cu pagube limitate şi nicio victimă.

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 44 minute
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 2 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 4 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 3 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum o ora
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum 2 ore
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum 2 ore
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°