Nu mă mai miră nimic. De ce m-ar sau m-aș mai mira, când am trecut de mult peste toate limitele posibile. Într-o țară în care Uniunea Europeană ”portstindardul democrației, forma cea mai înaltă de progres și civilizație” dictează după cum se scoală doamna Merkel, lăsând mult în urmă vremurile când Suleiman Magnificul făcea legea prin pașalâcuri, este normal să se întâmple ceea ce nu s-a văzut nici pe Marte.

Cui îi mai pasă? Am apucat vremuri când dacă spuneai ceva de tătucul Stalin, erai trimis la Gherla. Am apucat vremuri când dacă spuneai ceva despre Marele Cârmaci, erai trimis la canal, acum trăiesc să o văd și pe asta, ești considerat trădător dacă spui ceva de UE. Nici un politician, indiferent de partidul din care face parte, nici un gazetar care mănâncă o pâine plătită în euro, nu își permite să spună ceva despre UE, că e imediat taxat drept antieuropean, un element periculos care se opune progresului, care vrea răul acestei țări. Pare incredibil, dar nu, la noi, în țara cu fundul în sus este normal. Ce ne oferă România zilelor noastre? Numai mostre de civilizație:

1. 1 Mai muncitoresc în Europa: în Franța, Spania, Anglia Italia, Germania, mii, zeci de mii de oameni au ieși pe străzi și au protestat nu numai în amintirea protestelor de 1 Mai 1886 de la Chicago, când 80000 de oameni au manifestat cerând ziua de muncă de 8 ore. Jumătate dintre ei erau în grevă. În 2013, în țările civilizate această zi se comemorează prin proteste, pentru că nu e țară unde să nu fie probleme, mai ales în ultimii 5 ani. În România de 1 Mai se face chef de chef neică, lumea pleacă de acasă, se duce la pădure, pe malul unui lac să se mai înece un pic, la Vamă să doarmă beat turtă pe nisip și să se trezească cu microfonul câte unei reporterițe surescitate sub nas, care vede în bețivanii de pe plajă crema societății, sau se duce la munte că acolo e aer curat și poate