Chiar şi dacă n-aş fi fost reporter, aş fi observat, pentru că era de-a dreptul strigător la cer. În Sfânta Vineri a Sfintei Săptămâni (a patimilor), peste tot pe unde am umblat, “credincioşii” pe care i-am întâlnit mâncau cârnaţi şi mici, beau bere, spuneau bancuri porcoase şi înjurau de mama focului. Cârciumile şi magazinele cu cărnuri erau pline. În faţa blocului unde locuiesc s-au băut în ultimele două zile cantităţi industriale de băuturi alcoolice. Prin bisericile pripăşite prin cartiere mai ascultau slujbele doar bunicuţele rătăcite.
Nu moare nimeni dacă stă măcar o jumătate de oră la o slujbă, se ştie! Ei bine, românul ce duhnea a mici, friptane şi alte cele din cartierul ieşean Alexandru a sosit fix la 12 fără cinci minute la lăcaşul sfânt pentru a lua lumină. Unii şi-au luat prevăzători şi brichetă, în caz că avionul de la Ierusalim încărcat de lumină s-ar fi păbuşit între timp.
“Mă bucur tare mult că nu mai plouă şi că nu mai bate vântul ca anul trecut!”, constatau cu adâncime frumoase mânuitoare de sarmale.
La biserică, slujba a fost împănată de la un capăt la altul cu avertismente ale preotului.
“Nu vă îngrămădiţi, nu înjuraţi, fiţi ordonaţi, faceţi culoar, staţi pe loc. Lumina pe care o luaţi trebuie să se vadă, noi v-o dăm (e rezultatul muncii noastre, ar fi vrut să spună!”). Sărut dreapta părinte, dar măcar la slujba de Înviere ai fi putut lăsa la o parte ocara. Între două fumuri de ţigară, ţinerii se trăgeau în poze în pragul aşezământului sfânt.
Când a coborât purtătorul de cruce cu lumina, cu toţii s-au îmbulzit, afară de câţiva care au concluzionat: “Mai dă-o dracu’ de lumină, hai să bem!”.
Gospodinele şi credincioşii de cinci minute s-au grăbit să ajungă acasă să nu se răcească sarmalele. A rămas preotul să-şi ducă la bun sfârşit slujba. Parcă avea şi el, aşa, un fel de ciudă în gl
