Tradiţia dansului ursului de Anul Nou şi talentul unei tinere de 19 ani au impresionat juriul de la Sony World Photography Awards şi au făcut ca românca Alecsandra Raluca Drăgoi să fie numită cel mai bun tânăr fotograf al anului 2013.
La concurs au participat fotografi profesionişti sau amatori din peste 170 de ţări, cu peste 120.000 de poze. Românca, originară din Piatra Neamţ, care studiază acum arta fotografică la Universitatea din Portsmouth, Marea Britanie, a câştigat secţiunea de tineri sub 19 ani. Fotografia ei? Un colindător îmbrăcat pe jumătate într-o blană de urs.
Imaginea cu bărbatul aburind în frigul iernii, pe jumătate înfăşurat în pielea ursului, a fost surprinsă de Alecsandra la Botoşani, la sfârşitul anului trecut, în timpul unuia dintre festivalurile locale dedicate sărbătorilor de iarnă. “Dansul ursului”, un obicei românesc de Anul Nou, a captivat-o pe artistă şi i s-a părut că surprinde cel mai bine tradiţia românească.
“A fost o fotografie realizată pe moment, nu a fost nimic regizat şi acest fapt m-a făcut să aleg fotografia pentru acest concurs. Una dintre cele mai colorate tradiţii de Anul Nou sunt dansatorii mascaţi, iar ceremonialele magice de moarte şi renaştere sunt făcute prin diferite reprezentaţii, în special cu urşi. Este una dintre cele mai spectaculoase dansuri mascate, ursul fiind un animal iconic pentru pădurile din România”, povesteşte Alecsandra Drăgoi, pentru gândul.
Acei colindători din Botoşani, care au impresionat-o pe tânăra fotografă, au jucat însă mai mult decât un spectacol vizual demn de surprins într-o imagine de premiat, crede Alecsandra:
“A fost mai mult decât colinda pe care o ştim cu toţii, am simţit că sunt cu adevărat româncă şi că de multe ori ştim să ne păstrăm foarte bine tradiţiile. Făcând acum o comparaţie cu Anglia, românii sunt mult mai tradiţionali şi cu mult mai co