In momentul in care in biserici se savarsea slujba de Inviere, un localnic de pe Pirita, cu mintea incetosata de aburii alcoolului, si-a dat foc la cocioaba in care traia impreuna cu familia sa. Barbatul a facut scandal pe tot parcursul noptii, manat fiind de demonii alcoolului. A incercat sa isi bata nevasta si s-a luat la harta cu toata lumea. In cele din urma, si-a incendiat locuinta improvizata din care, pana la sosirea pompierilor, nu a mai ramas decat scrumul.
Incendiul a fost semnalat in jurul orei 24:00. Cei trei copii care se aflau inauntru au reusit sa iasa la timp, insa toate bunurile care se aflau inauntru au ars ca o torta. Flacarile uriase nu au putut fi stinse, iar pompierii nu au reusit decat sa impiedice flacarile sa ajunga si la celelalte locuinte improvizate.
Focul a fost pus intentionat tocmai de catre proprietarul care se afla in stare avansata de ebrietate. Potrivit oamenilor din zona, acesta nu este la prima isprava de acest gen.
Imagini video in scurt timp. In momentul in care in biserici se savarsea slujba de Inviere, un localnic de pe Pirita, cu mintea incetosata de aburii alcoolului, si-a dat foc la cocioaba in care traia impreuna cu familia sa. Barbatul a facut scandal pe tot parcursul noptii, manat fiind de demonii alcoolului. A incercat sa isi bata nevasta si s-a luat la harta cu toata lumea. In cele din urma, si-a incendiat locuinta improvizata din care, pana la sosirea pompierilor, nu a mai ramas decat scrumul.
Incendiul a fost semnalat in jurul orei 24:00. Cei trei copii care se aflau inauntru au reusit sa iasa la timp, insa toate bunurile care se aflau inauntru au ars ca o torta. Flacarile uriase nu au putut fi stinse, iar pompierii nu au reusit decat sa impiedice flacarile sa ajunga si la celelalte locuinte improvizate.
Focul a fost pus intentionat tocmai de catre proprie