Zeci de mii de credincioşi ortodocşi şi greco-catolici au luat parte, sâmbătă seara, la Slujba de Înviere oficiată în bisericile arădene.
Pentru al treilea an consecutiv, Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a mers la Bucureşti, împreună cu un reprezentant al Arhiepiscopiei Aradului la Bucureşti, pentru a lua Lumina Sfântă venită de la Ierusalim. La bordul unui avion de mici dimensiuni, cei doi au ajuns pe Aeroportul Internaţional Arad, unde au fost aşteptaţi de IPS Timotei Seviciu, arhiepiscop al Aradului, care a preluat de la aceştia Lumina Sfântă, relatează Agerpres.
IPS Timotei Seviciu, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Slujba Învierii la Catedrala Arhiepiscopală 'Sfânta Treime' din municipiul reşedinţă de judeţ, unde au fost prezenţi peste 2.500 de ortodocşi. Întâiul Stătător al Arhiepiscopiei Aradului i-a chemat pe credincioşi cu îndemnul 'Veniţi de luaţi lumină', după care oamenii au primit Lumina sfântă.
În fruntea credincioşilor, soborul de preoţi a înconjurat Catedrala, după care s-a oficiat Slujba Învierii, în timpul căreia s-a citit Sfânta Evanghelie şi s-a intonat în cor 'Hristos A Înviat din morţi/Cu moartea pe moarte Călcând/Şi celor din morminte/Viaţă dăruindu-le'.
În predica sa, IPS Timotei Seviciu le-a vorbit credincioşilor despre importanţa Luminii Sfinte şi a mulţumit celor care au făcut posibilă şi în acest an, aducerea ei de la Ierusalim la Arad.
'Lumina Sfântă de la Ierusalim, care a fost adusă cu ajutorul autorităţilor locale şi împărţită tuturor preoţilor din judeţ, este un dar de la Dumnezeu. Împărtăşindu-ne unii altora toate urările creştineşti ale praznicului, rugăm pe Izvorul binelui să reverse darurile Sale cele bogate peste toţi şi toate, peste ţară şi lume şi cu milostivire multă, peste cei ce au trebuinţă deosebită de să