Amintirile pot fi adeseori incomode. Lumineaza prea multe schelete din dulap, sunt prea multi cei care nu au niciun interes “sa rascolim trecutul”. In anii din urma m-am cam obsnuit cu aceste false argumente. Inteleg care sunt resorturile, cine se fereste de trecut si de ce. Incerc aici un exercitiu de memorie. In aprilie 2006, cand a demarat Comisia Prezidentiala, eram inca destul de naiv, dar experienta din acel an m-a lecuit. Tin minte ca eram la Bucuresti de Inviere, la o buna prietena, vaduva unui cunoscut jurnalist. Era prezent la acea cina dl Constantin Ticu Dumitrescu, membru al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste. Ne uitam fara vreun interes special la televizor si deodata aud numele meu rostit cu o patima greu de inteles. Nu i-am recunsocut pe cei doi comentatori cu fetele schimonosite de ura. Gazda mi-a spus numele lor. Pe unul il cunosteam bine, era Cornel Nistorescu. Pe celalalt nu-l cunosteam personal, auzisem insa destule despre el. Era Petru Romosan. In seara dinaintea Invierii, fusesem la Devis Grebu impreuna cu Cristian Teodorescu. Eram convinsi ca urma o batalie pentru resurecita memoriei.
La Timisoara, in luna mai 2006, in prezenta premierului Tariceanu, Mircea Dinescu (acelasi Dinescu care il pusese la punct memorabil pe Vladimir Alexe, autorul unui aiuritor text aparut in “Ziua”, intr-un articol cu titlul “Volodea si magarul antisemit”) gasea de cuviinta sa faca un dubios haz de Comisie. Daca nu ma inseala memoria, Marius Oprea, membru al Comisiei, se distra de minune pe scena. Incepea cruciada anti-Basescu, nimeni mai era crutat…
Ura pentru Basescu s-a combinat cu oroarea de condamnarea totalitarismului rosu. Au urmat insultele si pseudo-criticile unor Mihai Pelin, Adrian Paunescu, Dinu Sararu, Vadim Tudor, Ion Coja, Sorin Rosca Stanescu, Vladimir Alexe, Gh. Buzatu, Dan Ceachir, Victor Roncea si cati altii.
