Putini au ramas din cei contemporani cu unul din cele mai cutremuratoare evenimente ale Europei interbelice, petrecut in Romania: incendiul de la biserica din Costesti, Arges, unde au ars 118 crestini, cei mai multi copii, intrati sa se roage la slujba din Vinerea Mare, 18 aprilie 1930.
Intreaga tara citea inmarmurita stirile din cele cateva ziare bucurestene si nici la nivel european nu era ziar, unde teribilul eveniment sa nu umple pagini intregi.
Venisera sa se roage in mica bisericuta din lemn, stramta, construita in secolul XVIII, de doua ori mai multi enoriasi decat ar fi incaput inauntru. Poate din initiativa parintilor, poate a preotului, s-a dat prioritate copiilor.
De la o lumanare, s-au aprins brusc niste flori uscate, iar flacara s-a inaltat rapid pana la tavanul de lemn, situat sub podul unde erau depozitate alte uscaturi. In cateva minute, biserica s-a umplut cu un fum gros si intreaga asistenta s-a repezit spre singura usa care dadea afara.
Dar, vai, in secolul XVII se construia fara a se tine seama de normele elementare intr-ale arhitecturii: usa bisericii era facuta sa se deschida spre interior. Imbulzeala spre iesire, panica si presiunea celor din spate spre cei din dreptul usii ii punea pe acestia in imposibiliate s-o deschida. Speriata, multimea nu intelegea ca singura scapare era un pas indarat, pe care nu l-a facut.
Eforturile parintilor, care incercau sa forteze usa dinspre exterior se izbeau de presiunea disperata a celor din biserica si practic usa nu putea fi urnita din loc. Nici n-a fost. Flacarile s-au intins cu o repeziciune de neinchipuit, iar fumul gros a dus la asfixierea celor 118 persoane, din care 116 credinciosi, plus preotul si tarcovnicul sau.
Opinia specialisitilor era ca victimele n-au ars cu adevarat de vii, ci au murit asfixiate, dupa care au fost carboni
