Un incident dramatic prin efectele sale s-a petrecut pe Autostrada Soarelui. O maşină a fost cuprinsă de flăcări, iar primele informaţii arată că nişte probleme tehnice ar sta la baza producerii lui. Un incident dramatic prin efectele sale s-a petrecut pe Autostrada Soarelui. O maşină a fost cuprinsă de flăcări, iar primele informaţii arată că nişte probleme tehnice ar sta la baza producerii lui.
UPADTE 19.00 Conform declaraţiilor reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa, pompierii au avut cea mai rapdidă reacţie cu putinţă ţinând cont că au avut de înfruntat şi realităţile traficului de la ora producerii incidentului.
„La ora 17.37 s-a primit apel, iar un echipaj de la Garda Feteşti, cu o autospecială cu apă şi spumă, a ajuns la locul incendiului. S-a ajuns în câteva minute, acesta este timpul în care s-a putut parcurge distanţa respectivă. S-a intervenit şi incendiul a fost stins", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Ialomiţa, George Damian.
Traficul a fost reluat în jurul orei 18.05.
Un incident dramatic prin efectele sale s-a petrecut pe Autostrada Soarelui. O maşină a fost cuprinsă de flăcări, iar primele informaţii arată că nişte probleme tehnice ar sta la baza producerii lui.
Din fericire, nu au existat victim şi nici răniţi, dar traficul a fost grav afectat, din cauza accidentului formându-se o coadă de trei kilometri. În maşina avariată erau tineri care se întorceau de la mare.
Totul s-a produs în apropierea staţiei de taxare din zona Feteşti, pe sensul de mers Constanţa-Bucureşti, în jurul orei 17.30. Atunci, şoferul ar fi fost atenţionat de conducătorul unui alt vehicul că din cauciucurile maşinii sale iese fum.
În urma semnalării acestor problem, acesta a coborât din autoturismul care, la puţin timp, a luat foc. O autospecială de pompieri a intervenit pentru stingerea incendiulu