Înainte şi după orice călătorie peste hotare citesc pe rupte despre trecutul şi prezentul lumii vizitate.

Pentru Constantinopol, cum îmi place să-i spun Istanbulului şi pentru că numele de Istanbul, pus de Mustafa Kemal Ataturk, e fad pentru un oraş încărcat de atîta istorie, am sacrificat o întreagă lună de lectură, aprilie, înaintea acestei a doua călătorii, decisă pentru că de la prima, din iarnă, îmi rămăseseră pe dinafară cîteva obiective.

Printre altele, am dat gata Le Roman de Constantinople, cărticică de formula eseului, publicată de Gilles Martin-Chauffier în colecţia Livre de Poche, în 2005.

Concluziile autorului sînt categorice :

"Se poate imagina Europa fără Constantinopol?

Fireşte că nu.

Fără Constantinopol, n-ar fi existat nici Europa.

Se poate imagina Europa fără Istanbul?

În nici un caz“.

Chiar şi fără această dare pe faţă, tot m-aş fi prins că volumul e o întreprindere angajată de autor ca pledoarie pentru admiterea Turciei în Uniunea Europeană.

O recunoaşte însuşi autorul:

"Scriind această carte, am vrut să furnizez argumente celor care găsesc exaltant întoarcerea Constantinopolului în sînul comunităţii sale. Fără a dispreţui bulimia cu care Parlamentul turc îngurgitează modificări legislative şi reforme constituţionale pentru a seduce Bruxellesul, am preferat să vorbesc de trecutul Turciei.

Şi de a arăta că e al nostru“.

Ca orice întreprindere intelectuală supusă nevoii de a demonstra o teză, cartea conţine şi exagerări. Ca, de exemplu, cea de a înfăţişa pe otomani ca deja integraţi în Europa înainte de cucerirea Constantinopolului.

Vîrît în foc de fierar, fierul se mlădiază.

Formula face minuni şi în cazul unei demonstraţii de teză.

Fisuri, denivelări, bombări dispar sub flacăra dogoritoare a nevoii de a convinge.

La fel se întîmplă şi cu lucrarea lui Gilles M