Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tunelul Franta-Marea Britanie implineste 19 ani

Publicat in Ziare.com, luni 6 mai 2013 ·

Cu 19 ani in urma, la 6 mai 1994, a avut loc la Calais, in prezenta reginei Marii Britanii Elisabeta a II-a si a presedintelui Frantei Francois Mitterrand, ceremonia de inaugurare a uneia din cele mai spectaculoase realizari tehnice din domeniul transporturilor: tunelul submarin care traverseaza Marea Manecii.

Lucrarile de sapare a galeriilor au inceput in decembrie 1987, iar la 1 decembrie 1990 a avut loc jonctiunea celor doua segmente de tunel, unul francez si altul englez.

Gradul de precizie cu care se lucrase era remarcabil: la intalnirea galeriilor, s-a constatat ca distanta dintre axele lor era de numai 358 mm pe orizontala si 58 mm pe verticala, scrie Infoniac.

Tunelul are o lungime de 50,45 km, din care 37,90 km sub apele marii si prevede trei tunele: doua pentru calea ferata, cate unul pe fiecare sens, si un tunel de serviciu. Nu exista galerii pentru automobile, acestea circuland incarcate in vagoane speciale. Automobilistii circula si ei cu trenul prin tunel.

La fiecare 375 metri, cele trei tunele au galerii de comunicare intre ele, ceea ce a permis evacuarea in siguranta a calatorilor cu ocazia unui incendiu ce a avut loc 18 noiembrie 1996.

Intreaga lucrare a costat 16 miliarde euro (in valuta actuala), iar suma a fost asigurata de investitori privati, care insa au constatat pe parcurs ca valoarea actiunilor scade, pierzand pana in prezent circa 87% din suma, la cursul curent al actiunii. Asa-i in investitii: poti sa castigi, dar poti sa si pierzi.

Evenimentele n-au lipsit

Proiectul a luat in calcul cele mai performante masuri de securitate pentru siguranta calatorilor, a marfurilor si instalatiilor in timpul exploatarii. Cu toate acestea, in cei 19 ani de la inaugurare, s-au petrecut cateva evenimente.

Primul a fost incendiul din 18 noiembrie 1996, despre care

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 12 minute
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 51 minute
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 59 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 3 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 5 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum o ora
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum o ora
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°