Fostul premier, Adrian Năstase, a scris pe blogul personal că apreciază modul în care primarul Constanţei, Radu Mazăre, promovează turismul pe litoral, chiar dacă acţiunile sale sunt considerate excentrice.
"O săptămână contradictorie tocmai s-a încheiat! O săptămână în care am aflat despre multiplele moduri de petrecere a timpului liber de 1 Mai, în Vamă sau în Mamaia (apreciez ceea ce face Primarul Mazăre pentru promovarea turismului pe litoral cu toate că uneori acţiunile sale de promovare par cam excentrice)", a menţionat, pe blog, fostul premier.
Adrian Năstase a mai scris că a perceput sărbătorile de Paşte din acest an ca fiind dedicate de către români distracţiei, preocupării pentru “mici”, grijii îndreptate către cumpărături, mâncare şi non-conformism. El a adăugat că a sesizat prea puţine momente care să reliefeze sensul religios al sărbătorilor pascale.
“Cred că ne-am rezervat prea puţin timp, săptămâna aceasta, să meditam la destinul nostru, trecător, şi am oferit mult prea mare încredere capcanelor consumeriste ale economiei de piaţă. Nu sunt împotriva economiei de piaţă, în nici un caz, dar am afirmat deseori că tot ceea ce este exagerat creează dependenţă şi, de multe ori, dezamăgire”, a scris Adian Năstase pe blogul său.
Adrian Năstase a reflectat asupra principiilor democratice, care stau la baza societăţii de acum, şi a faptului că sunt aceleaşi principii care au dus la răstignirea lui Isus Hristos. El a scris, prin analogie cu procesul electoral din prezent, despre momentul în care Pilat din Pont a consultat voinţa poporului referitor la condamnarea lui Isus sau a lui Barabas şi că mulţimile au decis răstignirea lui Isus. El a remarcat şi faptul că fariseii de atunci au recurs la manipulare şi la dezinformare. Adrian Năstase a amintit despre mesajul autentic al Paştelui, al bucuriei sufleteşti şi al privirii cu speranţ