În noaptea de Paşte a avut loc o nouă ediţie a emisiunii „România Dansează”, de la Antena 1, fiind aleşi 3 noi finalişti pentru gala din 19 mai.
Dacă săptămâna trecută juriul format din Mihai Bendeac, CRBL şi Monica Petrică a calificat în finală dansul argentinian al cuplului format din Tudor şi Raluca, mişcările tribale ale micuţului Gabriel Cocoş şi dansul ţăgănesc al trupei Romafest, iar publicul i-a votat pe animatorii lui Connect-R, din grupul 1st Class, de data aceasta, în seara de Paşte, situaţia a fost diferită. Alte 12 echipe s-au luptat pentru premiul de 50.000 de euro: trupa Trouble, Victor şi Hajnalka, columbianul Fabian Sanchez, balerina Irina Tarău, Rareş Borşa, trupa Kult Vibe, Andreea Popescu, grupul Just Dance, majoretele de la Madness UMF, dansatorii antrenaţi de Piticu’ de la Simplu – The Brothes, Adrian Popa şi Diana Mitran.
Favorita Monicăi Petrică a fost micuţa Irina Tarău, care, aşa cum a apreciat şi specialista din juriu, are toate datele să ajungă o mare balerină, pe scenele lumii. De altfel, Monica Petrică a vizitat-o pe fetiţă acasă, pentru a o încuraja şi a-i dărui o pereche de poante din partea lui CRLB. După ce copila a performat în concurs, prim-balerina Operei Naţionale din Bucureşti şi colegul ei de emisiune şi-au lăsat autografele pe încălţămintea balerinei, acceptând, totodată să ia şi să dea câteva lecţii de balet.
CRBL a calificat în finală un stil de dans care-l caracterizează, break-dance, executat de trupa Trouble. Totuşi, în ediţia din 5 mai au participat şi micuţii de la The Brothers, instruiţi de Piticu’, colegul lui CRLB din trupa Simplu. Mihai Bendeac le-a calificat pe fetele din formaţia Kult Vibe, pentru că au transpus o poveste pe scena de la „România Dansează”. “Mi-aţi plăcut şi prima şi a doua oară, deci a fost dragoste şi la a doua vedere, i-a apreciat artistul din juriu.„
Î