In prima zi de Paste, in timp ce un post de televiziune transmitea non stop o petrecere cu muzica lautareasca, cu belsug de carnati pe masa si cu laie de consumatori pe scaune, un alt post tv ne oferea concertul-spectacol al pianistului Dan Grigore si al invitatilor sai retransmis de la Ateneu, fara carnati, cu altfel de muzica si in consecinta cu alt fel de public.
Marina, Marina - slagarul de altadata
Fireste, asta nu spune nimic. S-ar putea ca ratingul muzicii lautaresti sa fi fost mult mai ridicat decat ratingul celei clasice, iar daca aceasta este preferinta publicului majoritar, nu pot decat sa ma inclin.
Dar nici nu pot trece cu vederea faptul ca spectacolul de la Ateneu reaminteste o veche traditie romaneasca, respectata riguros, pana la instaurarea regimului comunist, de catre parintii si bunicii celor de azi: de Craciun, si de Paste in sala Ateneului se perindau mari maestri ai artei autohtone si adesea de peste hotare, toti invitati ai celui care a fost George Enescu.
Nu cunosteam atunci notiunea de rating, dar stiu ca nu prindeai bilet, decat daca te ingrijeai din timp. Lojile oficale erau pline, pentru ca oficialii tarii iubeau muzica, nelipsind nici regele de atunci Mihai I, totdeauna cu regina mama Elena. Rasunau acorduri din Beethoven, Mozart, Brahms si multi altii.
Maestrul Dan Grigore este insa constient ca apartinem altei generatii decat cea a lui George Enescu. Ca urmare, s-a adaptat. A demarat cu un mic giumbusluc muzical, potrivit in secolul nonconformismului: aducandu-si amintea de slagarul "Marina, Marina", aflat la moda cand era dansul student, a improvizat un fel de variatiuni pe aceasta tema, in stilul Bach si in stilul Mozart. Premiera absoluta.
Nume de prim rang
As zice ca aplauzele melomanilor din sala, atat ale seniorilor cu cravata, cat si ale juniorilor
