Să pierzi jumătate din cota de piață în aproape zece ani, pare a fi un lucru ușor nefiresc. Doar la prima vedere. Pentru că, în detaliu, lucrurile capătă un alt înțeles
Luate pas cu pas, etapele din „involuția“ operatorului național de transport de marfă pe calea ferată, CFR Marfă, au fost previzibile în contextul unei concurențe crescute din partea operatorilor privați. Așa că, despre o companie evaluată în 2004 la peste un miliard de euro, se vorbește acum în termeni de „câteva sute“. Și atunci, este clar că prețul de circa 180 milioane de euro (aproape 800 milioane de lei) de la care va porni licitația pentru pachetul de 51% din acțiunile CFR Marfă nu mai miră pe nimeni.
„Iar miza acestei privatizări este mare. Să nu uităm că, deși a ajuns la o cotă de piață de aproximativ 45%, comparativ cu peste 90% în 2004, totuși rămâne cel mai mare jucător“, face o precizare Ștefan Roșeanu, consultant pe segmentul de transport feroviar la Bruxelles. Mai pe înțelesul tuturor, în 2004, compania era avantajată de faptul că piețele nu erau liberalizate și era foarte ușor „să fii un jucător dominant“. Bineînțeles, lucrurile ar fi stat cu totul diferit dacă „pașii privatizării“ nu s-ar fi oprit după mandatul lui Miron Mitrea (n.r. – a fost ministru la Transporturi în perioada 2000 - 2004). Cu mențiunea că ideea privatizării a fost lansată pentru prima dată în 2003, când piața nu era liberalizată. „Este clar că statul ar fi încasat atunci o sumă bună din vânzarea a 51% din acțiuni“, mai face o scurtă precizare Roșeanu. Vânzarea companiei a fost readusă în discuție șase ani mai târziu, pe vremea ministrului Radu Berceanu, motivul invocat atunci fiind „eficientizarea“.
Companii mari, interesate
Și așa mai departe. O idee care s-a plasat apoi în proiect și a ajuns în punctul de astăzi: „patru mari companii sunt deja interesate să participe la privatiz
