Aproximativ 25.000 de persoane s-au înghesuit pe străzile înguste ale acestei localităţi foarte populate de la periferia Napoli, pe coastele Vezuviului, pentru a vedea statuia sfântului, purtată pe umeri de un grup de credincioşi.
Două femei în vârstă de 67 şi 65 de ani şi un bărbat în vârstă de 65 de ani, care se aflau din întâmplare sub balcon, au murit. Accidentul s-a produs la ora 19.00 GMT (22.00 ora României). Balconul, situat la etajul unu al unui imobil vechi, s-a desprins şi a căzut peste ei.
Zgomotul foarte puternic produs de accident i-a determinat pe trecători să creadă că este vorba despre un schimb de focuri, generând panică.
Cardinalul de Napoli, monseniorul Crescenzio Sepe, era prezent la această procesiune foarte populară şi a mers imediat la locul tragediei.