Un autoturism a luat foc, luni după-amiază, pe Autostrada Soarelui, şoferul şi pasagerii coborând înainte ca aceasta să fie cuprinsă aproape în totalitate de flăcări. Poliţiştii vor demara o investigaţie, pentru a stabili cauzele incidentului.
Incidentul s-a produs în apropierea staţiei de taxare din zona Feteşti, pe sensul de mers Constanţa-Bucureşti, în jurul orei 17.30, când şoferul ar fi fost atenţionat de conducătorul unui alt vehicul cu privire la faptul că din cauciucurile maşinii sale iese fum.
În cele din urmă, şoferul a oprit şi a coborât împreună cu celelalte persoane aflate în autoturismul care, în doar câteva minute, a luat foc.
La faţa locului a sosit o autospecială de pompieri, care intervine pentru stingerea incendiului.
Traficul rutier este blocat la ora transmiterii acestei ştiri, coada de maşini formată pe sensul spre Capitală al autostrăzii fiind de peste un kilometru.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »