În ciuda rezultatelor bune obţinute de echipă, fanii „U" au încă emoţii mari că vor simţi aerul Ligii I şi în sezonul viitor. Clubul nu a primit licenţa, oficialii susţin azi apelul, însă Viorel Duru, „judecătorul suprem", pare de neclintit.
Universitatea Cluj a învins pe FC Vaslui şi a urcat până pe locul 12 în clasament, cu 32 de puncte. „Studenţii" sunt la un pas de salvarea de la retrogradare, însă comisia de licenţiere ar putea trimite echipa clujeană în Liga a II-a. După ce în primă fază le-a fost respinsă cererea de acordare a licenţei obligatorii pentru participarea în sezonul viitor, oficialii lui „U" au depus apel, iar azi îşi vor susţine cazul, la Bucureşti. Informaţiile ZIUA de CLUJ susţin că Viorel Duru, directorul administraţiei de licenţiere, a propus comisiei de apel, prezidate de Alexandru Mihai Micu, respingerea cererii formulate de „U".
Horia Ţiril, administratorul judiciar al clubului, a anunţat că a depus la dosarul pe care-l va judeca azi comisia de apel mai multe acte prin care arată disponibilitatea creditorilor de a susţine activitatea clubului în orice condiţii. În primă fază, licenţa Universităţii a fost respinsă din cauză că acest club avea datorii restante la 31 decembrie 2012 şi, susţineau membrii comisiei, societatea nu ar putea asigura principiul continuităţii, existând riscul falimentului. Viorel Duru, cel care pe hârtie nu are putere de decizie, fiind director al administraţiei de licenţiere, a recomandat, însă, comisiei de apel (for autonom, teoretic) să respingă cererea clujenilor. „Nu ştiu despre o asemenea decizie a domnului Duru. Ceea ce pot să vă spun e că noi ne-am făcut temele, am depus mai multe acte doveditoare prin care arătăm că creditorii îşi arată disponibilitatea chiar de a amâna momentul demarării plăţilor, conform legii. În aceste condiţii nu mai există nici un fel de risc al continuării activităţii.