Potrivit tradiţiei, ieri, în a doua zi de Paşte, în comuna Iloviţa, Mehedinţi, localnicii au mers la cimitir, la mormintele rudelor răposate pentru a împărţi, dar au luat cu ei şi lăutatii. Potrivit tradiţiei, ieri, în a doua zi de Paşte, în comuna Iloviţa, Mehedinţi, localnicii au mers la cimitir, la mormintele rudelor răposate pentru a împărţi, dar au luat cu ei şi lăutatii.
Muzicanţii sunt tocmiţi să cânte la fiecare mormânt doine, hore sau sârbe, în funcţie de genul preferat de cel trecut în nefiinţă. "Cred că pe lumea cealaltă există o altă viaţa, iar cei morţi se vor bucura, vor juca când vor asculta muzica şi se vor veseli şi ei!", este de părere un localnic.
Înaintea cântării, preotul din sat trece pe la fiecare mormânt în parte, pentru sfinţire, dar dedicaţiile, care nu sunt făcute gratis, sunt cel mai aşteptat moment. Lăutarii primesc bani, ouă, cozonac şi alte preparate specifice sărbătorii pascale. Oamenii spun că păstrează această tradiţie de zeci de ani şi că sărbătoarea Paştelui este o ocazie bună pentru a-şi aminti de cei dragi pe care i-au pierdut.
"Acesta e obiceiul la noi, să petrecem aşa cum le plăcea şi morţilor să se distreze când erau în viaţă", a spus un localnic.
Lăutarii se plimbă printre morminte cântând melodiile preferate ale răposaţilor. De obicei se cer romanţe, sârbe, dar cea mai mare cerere este pentru «Drumurile noastre toate».