Preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, afirmă că reprezentanţii comunităţii maghiare nu doresc altceva decât ceea ce este natural în UE, respectiv autonomie teritorială pentru Ţinutul Secuiesc, un loc unde "până şi ursul se simte acasă".
Municipiul Sfântu Gheorghe găzduieşte, în perioada 6-10 mai, o dezbatere internaţională despre autonomiile europene, ocazie cu care invitaţi din Italia, Finlanda, Slovacia, Turcia şi România vizitează Ţinutul Secuiesc şi vorbesc despre "năzuinţele autonomiste ale zonei", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Deschiderea dezbaterii intitulate "Autonomii europene în practică" a avut loc, luni, în sala de şedinţă a CJ Covasna.
Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, lider judeţean al UDMR, a declarat, cu această ocazie, că în 11 din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene există o formă concretă de autonomie, culturală ori teritorială, iar reprezentanţii comunităţii maghiare nu doresc altceva decât ceea ce este natural în UE, respectiv autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc.
Preşedintele CJ Covasna a prezentat şi un film despre Ţinutul Secuiesc, despre valorile naturale ale zonei, afirmând că "Ţinutul Secuiesc este locul unde până şi ursul se simte acasă"
În opinia lui Tamas, este important ca inclusiv comunitatea majoritară românească şi guvernanţii să poată fi convinşi de faptul că autonomia este un lucru bun pentru toată lumea.
Reprezentanţi ai cinci ţări - Italia, Finlanda, Slovacia, Turcia şi România - participă, în perioada 6-10 mai, la Sfântu Gheorghe, la dezbaterea intitulată "Autonomii europene în practică”.
Preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, afirmă că reprezentanţii comunităţii maghiare nu doresc altceva decât ceea ce este natural în UE, respectiv autonomie teritorială pentru Ţinutul Secuiesc, un loc unde "până şi ursul se simte acasă".
Municipiul Sfântu