Acum vreo săptămînă eram într-un preacuvios troleibuz cînd mîna destinului a intrat adînc în buzunar și a scos legitimația: „Bună ziua, cartelele și abonamentele, vă rog!“.

Așa apare dilema în viața omului: pe de-o parte, eram călător corect și dornic să-mi confirm acest statut. Pe de altă parte, eram călător prea leneș să-și caute cardul ăla, așa că mai dă-l în mă-sa de statut, că nu ne-am născut conți și baroni. Cum mașina trăgea discret în stație, am coborît demn și am calmat spiritele cu „Poate altădată!“. Ei bine, altădată s-a dovedit a fi sîmbată, cînd, pe la amiază, am căutat preț de patru stații un chioșc deschis unde să-mi încarc cardul. Vestea proastă e că erau toate închise. Și vestea bună? Doar pe prima am văzut-o din stație – pe celelalte doar așa, pe fugă, din goana mașinii.

Acum vreo săptămînă eram într-un preacuvios troleibuz cînd mîna destinului a intrat adînc în buzunar și a scos legitimația: „Bună ziua, cartelele și abonamentele, vă rog!“.

Așa apare dilema în viața omului: pe de-o parte, eram călător corect și dornic să-mi confirm acest statut. Pe de altă parte, eram călător prea leneș să-și caute cardul ăla, așa că mai dă-l în mă-sa de statut, că nu ne-am născut conți și baroni. Cum mașina trăgea discret în stație, am coborît demn și am calmat spiritele cu „Poate altădată!“. Ei bine, altădată s-a dovedit a fi sîmbată, cînd, pe la amiază, am căutat preț de patru stații un chioșc deschis unde să-mi încarc cardul. Vestea proastă e că erau toate închise. Și vestea bună? Doar pe prima am văzut-o din stație – pe celelalte doar așa, pe fugă, din goana mașinii.