Piaţa asigurărilor de viaţă va creşte cu cel mult 5% în acest an, de la un nivel de 1,8 miliarde lei în 2012, iar pentru o revenire mai accentuată a acestei pieţe ar fi nevoie de introducerea unei deductibilităţi fiscale, a declarat directorul general al ING Asigurări de Viaţă, Bram Boon, citat de Agerpres in pagina electronica.
În 2012, piaţa asigurărilor de viaţă a crescut cu 3,75% faţă de anul anterior, până la 1,8 miliarde lei.
'Sperăm ca 2013 să aducă o creştere a PIB, aşa cum se estimează, care ar avea un impact pozitiv şi asupra pieţei de asigurări de viaţă, dată fiind influenţa asupra nivelului de încredere şi situaţiei financiare a oamenilor. Totuşi, specialiştii estimează o creştere mai degrabă modestă a economiei româneşti în 2013, astfel că efectele asupra industriei de asigurări de viaţă nu se vor resimţi imediat şi nici nu vor fi de foarte mare impact. În aceste condiţii, ne aşteptăm să existe o creştere a pieţei de asigurări de viaţă, însă aceasta să fie mai degrabă marginală, sub 5%', a menţionat Boon.
Acesta a adăugat că, pentru o revenire mai accentuată a pieţei româneşti de asigurări de viaţă, este nevoie de introducerea unei deductibilităţi fiscale, care 'ar avea efecte pozitive pe mai multe planuri'.
'Un stimulent extrem de important în această direcţie ar fi acordarea unor minime facilităţi fiscale pentru produsele de asigurare de viaţă, în paralel cu intensificarea în continuare a eforturilor de informare şi educare din partea întregii industrii şi a autorităţilor. (...) În primul rând, facilităţile fiscale pot stimula apetitul românilor de a economisi, un lucru care, la rândul său, duce la creşterea bunăstării naţionale. Apoi, asigurările de viaţă determină un nivel mai ridicat de securitate financiară a populaţiei şi chiar posibila reducere a cheltuielilor cu protecţia socială şi creşterea sustenabilităţii sistem