Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a dispus un control la Clinica de Obstetrică – Ginecologie Bega, în urma episodului dramatic petrecut în urmă cu o săptămână, când fiul fotbalistului Cristi Bud a decedat în condiții suspecte. Potrivit oficialilor Ministerului Sănătății, controlul va începe marți. Nicolăescu a precizat că ”regretă tragedia familiei Bud şi faptul că într-un spital de stat pacienţii au parte de un tratament inuman din partea unor cadre medicale”. Printr-un comunicat de presă transmis de instituția pe care o conduce, familia Bud e asigurată de ministru că se va face lumină în acest caz. ”Ministerul Sănătăţii transmite, încă o dată pe această cale, tuturor managerilor de spitale, că îşi doreşte ca desfăşurarea actului medical să se facă pe bază de corectitudine, profesionalism, transparenţă şi, mai presus de toate, umanism. Ministerul Sănătăţii asigură familia Bud că a luat la cunoştinţă informaţiile publicate de mass-media şi va demara un control la Clinica de Obstetrică și Ginecologie ”Bega” a Spitalului Clinic de Urgență Județean Timișoara” , se mai arată în comunicat
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a dispus un control la Clinica de Obstetrică – Ginecologie Bega, în urma episodului dramatic petrecut în urmă cu o săptămână, când fiul fotbalistului Cristi Bud a decedat în condiții suspecte. Potrivit oficialilor Ministerului Sănătății, controlul va începe marți. Nicolăescu a precizat că ”regretă tragedia familiei Bud şi faptul că într-un spital de stat pacienţii au parte de un tratament inuman din partea unor cadre medicale”. Printr-un comunicat de presă transmis de instituția pe care o conduce, familia Bud e asigurată de ministru că se va face lumină în acest caz. ”Ministerul Sănătăţii transmite, încă o dată pe această cale, tuturor managerilor de spitale, că îşi doreşte ca desfăşurarea actului medical să se facă pe bază de corec