Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mesajul de Paște al Mitropolitului Olteniei pentru credincioși

Publicat in Gorj Domino, luni 6 mai 2013 ·

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori,

În fiecare an, noaptea de Înviere este aşteptată cu emoţie sfântă de fiecare credincios. De la mic la mare, cu toţii venim la biserică să luăm lumină şi Sfintele Paşti. Este o noapte care ne apropie mai mult de credinţa şi de minunea Învierii din morţi a Mântuitorului, eveniment ce a dat un sens nou vieţii noastre şi existenţei umanităţii. Această Sărbătoare este mai mult decât un simbol, ea este chemarea Mântuitorului Hristos Cel înviat: „Veniţi de luaţi lumină!” Aceasta ne arată că a primi lumina credinţei înseamnă a crede în Dumnezeu, a nădăjdui în viaţa veşnică şi a înţelege rostul existenţei noastre pe acest pământ. Adevărul creştin, în acest context, nu se limitează la cât trăim în această viaţă, ci cum ne pregătim să ajungem dincolo de moarte în Împăraţia Cerurilor. De aceea, Învierea Domnului reprezintă evenimentul unic, dumnezeiesc, care dă sens total întregii noastre existenţe.

Dreptmăritori creştini,

Învierea Domnului, după Sfintele Evanghelii, n-a fost văzută de nimeni, dar mulţi L-au văzut pe Mântuitorul înviat. Sfinţii Evanghelişti consemnează numai ceea ce s-a petrecut după ce Hristos Domnul a ieşit din mormânt. Tot din Sfintele Evanghelii mai aflăm că în prima zi a săptămânii, Duminica, femeile mironosiţe au venit cu miresme la mormântul Mântuitorului Hristos, cu care aveau de gând să ungă, după obicei, trupul Lui. Maria Magdalena ajunge prima la mormânt şi, uimită de vederea pietrei ridicate şi a mormântului gol, nu le mai aşteaptă pe celelalte femei, ci aleargă să vestească Apostolilor cele petrecute.

La mormânt ajung şi Sfinţii Apostoli Ioan şi Petru. Aceştia, în afară de prezenţa giulgiului şi a mahramei, care indicau că Mântuitorul a înviat, au văzut în mormânt şi altceva minunat. Din această clipă, Sfântul Ioan a crezut fără şovăială în Învierea Mântu

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT | Dezastru aviatic în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum 46 minute
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 96 de morţi, notează CNN. Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri p

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum o ora
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum 41 minute
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 3 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 3 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 11 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Verdict în cazul uciderii unei fetițe care a șocat Turcia: Mama, fratele mai mare și unchiul copilei au fost condamnați la închisoare pe viață

HotNews acum 41 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă la închisoare pe viață trei membri ai familiei unei fetițe de opt ani a cărei ucidere în provincia Diyarbakir (sud-est) a șocat țara, transmite France Presse. Trupul lui Narin Guran, dispărută de 19 zile, a fost

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 11 ore
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Israel: Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei operaţii de prostată

News.ro acum 9 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza. Netanyahu a fo

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°