S-a pus din nou pe tapet problema încadrării calomniei şi, respectiv, a insultei: în penal sau în civil. Şi asta pentru că, la începutul acestui an, Curtea Constituţională a decis ca insulta, calomnia, dar şi proba verităţii sau defăimarea ţării sau a naţiunii să fie reintroduse în Codul penal. Astfel, o persoană publică, ziarist sau simplu cetăţean va fi pedepsit penal dacă instanţa îi dovedeşte vinovăţia. Adică, va avea cazier penal. Pe când în varianta civilă, vinovatul ar fi scăpat cu dosarul curat.

Logic, prima reacţie a apărut din partea reprezentanţilor presei. Mai mulţi ziarişti au luat poziţie publică faţă de această reaşezare a infracţiunilor sus-menţionate în Codul Penal, considerând că decizia Curţii Constituţionale reprezintă un atentat la libertatea presei, că astfel ziariştii vor fi mai timoraţi în momentul unor dezvăluiri sau anchete. Poziţia acestor ziarişti este logică, dar doar până la un punct.

Trebuie să pornim analiza de la premisa că este necesar să avem încredere în Justiţie. Nu exclud ideea ca unii reprezentanţi ai Justiţiei să fie răuvoitori sau corupţi, dar este foarte periculoasă o generalizare a acestui flagel. În fond, ziaristul trebuie să pornească investigaţia de la premisa respectării adevărului, de păstrare a unui ton care să excludă din start intenţia de calomniere sau de insultă, indiferent unde sunt acestea încadrate.

Apoi, cred că responsabilitatea judecătorilor, atunci când se confruntă cu acuzaţiile de calomnie sau insultă, este mult mai mare dacă aceste două infracţiuni sunt încadrate în penal. Să ne închipuim că insulta şi calomnia sunt încadrate în Codul Civil. Mult mai uşor ia un complet de judecată verdictul de vinovat, decât într-o încadrare penală. Fie şi pentru simplul fapt că unii judecători îşi mai şoptesc în barbă: „cine mai sunt şi ăştia, a patra putere în stat, ce se compară cu noi? Ia să bag