Cu siguranta, Adrian Nastase nu minte cand spune ca experienta lunilor de inchisoare l-a schimbat dramatic.

Dar ma indoiesc ca in sensul pe care vrea sa-l acrediteze, al imblanzirii, al inteleptirii, al exercitiului tolerantei.

Prabusirea abisala, de la statutul de "El Insusi" la cel de numar intr-un penitenciar, de la puterea de a frange sau construi destine, pana la limitarea libertatii pana si in privinta orelor de somn, nu avea cum sa nu-l marcheze.

In primul rand, cred ca Adrian Nastase a invatat pentru prima oara sensul profund, ultim al cuvantului frica. Ii este probabil ingrozitor de frica sa nu se intoarca dupa gratii si ar fi in stare de orice pentru asta, probabil chiar si de o colaborare cu detinatorii cheilor portilor inchisorii.

Pe de alta parte, Adrian Nastase a iesit din puscarie incarcat de ura. Sigur, si impotriva DNA, si impotriva completului care l-a judecat. Dar nu numai, nu in primul rand. Cred ca Adrian Nastase ii uraste cel mai mult pe cei care l-au trimis dupa gratii vanzandu-l.

Fostul premier stie bine ca nu i s-a tras de la Traian Basescu. Evident, nu o poate spune, nu poate fraterniza cu inamicul traditional.

Dar stie bine ca pierzania i-a fost pecetluita de oamenii lui, de baroni din PSD, satui/speriati/invidiosi pe puterea lui care se apropia de nivelul maxim posibil in 2004. Iar randurile scrise de Adrian Nastase pe blog in Sambata Mare reprezinta, probabil, prima sugestie transparenta a acestei tradari, primul deget indreptat acuzator spre propriul partid.

"Am recitit Patimile si moartea lui Iisus, reamintindu-mi si pasajele din cartea lui Bulgakov - Maestrul si Margareta. Fiecare dintre noi isi infatiseaza, probabil, personajele acelor intamplari - Iuda, Caiafa, Ana, Pilat, Irod, Petru - sub diferite infatisari. "Iata, mana vanzatorului cu Mine este la