În urmă cu 52 de ani, în 6 mai 1961, se stingea din viață unul din poeții de suflet ai românilor: Lucian Blaga. Gânditor, om de cultură și artist născut în satul Lancrăm din județul Alba, Blaga a fost poate cel mai original creator de imagini pe care l-a cunoscut literatura română până în prezent. “Destinul omului este creația. Poetul este nu atât un mânuitor cât un mântuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturală și le aduce în starea de grație” sunt cuvintele lui Lucian Blaga, a cărui operă numără peste 10.000 de titluri.

La 52 de ani de la trecerea în neființă a poetului care a scris “bucăți de suflet” se cuvine să ne reamintim cine a fost Lucian Blaga:

Lucian Blaga, poet, dramaturg şi filozof, s-a născut la 9 mai 1895, în satul Lăncrăm din judeţul Alba, sat ce poartă-n nume “sunetele lacrimei”. Copilăria sa a stat, după cum el însuşi mărturiseşte, “sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului”, autodefinindu-se “mut ca o lebădă”, deoarece viitorul poet nu a vorbit până la vârsta de patru ani. Fiu de preot, Isidor Blaga despre care află de la fraţii lui că “era de o exuberanţă şi de o volubilitate deosebit de simpatică”, este al nouălea copil al familiei, iar mama lui este Ana Blaga, pe care autorul o va pomeni în scrierile sale ca pe “o fiinţă primară” (“eine Urmutter”).

Îşi face studiile primare la şcoala germană din Sebeş-Alba, urmate de liceul “Andrei Şaguna”, din Braşov şi de Facultatea de Teologie din Sibiu (1914-1917), unde se înscrie pentru a evita înrolarea în armata austro-ungară. Absolvent (în 1920) a Universităţii din Viena. În 1919 Sextil Puşcariu îi publică Poemele luminii, mai întâi Glasul Bucovinei şi Lamura, apoi în volum. După terminarea studiilor, se stabileşte la Cluj. Este membru fondator al revistei Gândirea (apărută în 1921), de care se desparte în 1942, şi înfiinţează la Sibiu, revista Saeculum (194