Nu departe de noi, pe strada 23 în Midtown Manhattan, e o clădire care are agăţată de perete o statuie luminoasă - corpul unui bărbat. Seamănă cu un Spiderman gigant care se cocoaţă pe clădire.

Clădirea se numeşte "The Cell". De mult eram curioşi să vedem ce e în clădire. Într-o sâmbătă, ne plimbam şi am văzut lume intrând. Hop şi noi. Înăuntru o sală mare, modernă, cu obiecte de artă de vânzare, un pian de concert în mijloc, un ecran de proiecţie şi multă lume. Am crezut că e ceva vernisaj. Cum era şi un bar deschis, am mers, mi-am turnat un pahar sănătos de vin alb şi am început să mă uit la obiectele de vânzare.

L-am întrebat în şoaptă cine este Chuck şi mi-a spus că este mortul. Eram la o înmormântare.

Joao a fost acostat de o băbuţă îmbrăcată cu haine de culoare roz. Şi el m-a agăţat pe mine: „This nice lady is Chuck's mother" mi-a spus („Această doamna este mama lui Chuck"). I-am zâmbit doamnei, am dat mâna, apoi l-am tras deoparte pe Joao. L-am întrebat în şoaptă cine este Chuck şi mi-a spus că este mortul. Eram la o înmormântare. Obiectele de vânzare aparţinuseră lui Chuck. Se vindeau pentru „charity”.

Pe mine nu m-a deranjat deloc situaţia, mi-am mai turnat un pahar de vin şi iar am început să studiez obiectele. Joao a venit timid şi mi-a spus că el vrea să plecăm, că nu se simte bine la înmormântarea unui necunoscut. Până să ne dumirim, au închis uşa şi ne-au invitat să şedem pe scaune. Ne-au încuiat înăuntru! A început un fel de spectacol omagial. Au cântat la pian, la chitară, au recitat poezii, au proiectat diapozitive, etc etc. Noi eram aşezaţi în primul rând, cu familia şi cu cei foarte apropriaţi.

Le-am mărturisit că nu-l cunosc pe Chuck şi că sunt un om de pe stradă.

La sfârşit au început speech-urile. Cât de minunat a fost Chuck. Şi după ultimul speech au întrebat dacă mai e cineva care vrea să spună câteva cuvi