În a doua zi de Paști, Biserica Sânionilor se umple de credincioși care aduc și aici bucuria nașterii lui Hristos. Este singura zi din an când preotul Barbu deschide ușile bisericii și-i cheamă pe credincioși la slujba învierii lui Isus. Încă de dimineață familiile de momârlani din apropere, tocmiți cu câteva zile înainte, au pus mână de la mână, și-au adus ceaunele mari, au adus lemne și au făcut focul pentru a prepara mâncarea pentru nedeie. Varză cu carne, păsat, tocană, brânză, cozonaci, ouă roșii. Acestea sunt unele dintre merindele ce se așează pe masă, mai apoi se împart pentru pomană. Bărbații, cu mânecile cămășilor suflecate, sunt bucătari în această zi de sărbătoare. Nu iau în seamă fumul gros ce se iscă de sub ceaune. Amestecă de zor și potrivesc totul la gust. Biserica are deja ușile deschise, pentru a se aerisi camerele micuțe. Preotul nu sosise pe la 9.30, era așteptat mai târziu, după 10, pentru că abia la 11 era programată slujba. Este un obicei bine stabilit la momârlani. În timp ce bărbații gătesc, femeile stau la slujbă, și cântă alături de târcomnici și părinte. Așa s-a întâmplat și la nedeie. Preotul a sosit după ora 10, a aranjat în altar, și-a pus sutana, a vorbit cu cei ce se strânseseră în biserică. În știe bine pe toți credincioșii, le cunoaște familiile, casele. Oamenii îi povestesc de pe la ei de prin bătătură, vorba aceea, iar preotul le amintește că necazurile materiale sunt trecătoare, dar este bine de prețuit sănătatea. La ora 11 începe slujba. Oamenii sunt chemați în biserică de clopotul bătrân, inscripționat cu data înfăptuirii, ”anul Domnului nostru Isus Hristos 790”. Toți credincioșii gătiți ca de zi de sărbătoare stau în picioare, cu mâinile împreunate în față, cântă, se roagă. Bisericuța veche de lemn parcă prinde viață. Se încălzește de la aburul respirației, de la flacăra lumânărilor. Pereții de lemn au văzut multe suflet