Ultima spirală a yoghinilor adunaţi anul acesta în tabăra de la Băile Herculane a avut loc duminică seara, pe platoul Coronini din oraş. Participanţii, peste 5.000, au venit nu doar din ţară, dar şi din alte colţuri ale lumii. Ultima spirală a yoghinilor adunaţi anul acesta în tabăra de la Băile Herculane a avut loc duminică seara, pe platoul Coronini din oraş. Participanţii, peste 5.000, au venit nu doar din ţară, dar şi din alte colţuri ale lumii.
Staţiunea Băile Herculane s-a umplut cu turişti yoghini încă de pe 26 aprilie, iar de atunci, aceştia au participat la meditaţii, conferinţe pe teme spirituale şi spirale yoghine.
Pregătirea spirituală pentru o astfel de spirală durează trei ore - timp în care cei prinşi în ea stau aproape nemişcaţi. Anul acesta au avut loc trei spirale yang pe platoul Coronini de deasupra staţiunii, una fiind înainte de slujba de Înviere, iar alta, în ziua de Paşte.
De ieri, oraşul a început să se golească, iar din câte se pare, este posibil ca, anul viitor, locul să nu mai fie disponibil. Autorităţile au în plan construcţia unui parc acvatic în locul în care discipolii lui Gregorian Bivolaru meditează.
Următoarea tabără yoga MISA va fi în luna august la Costineşti, unde sunt aşteptate peste 10.000 de persoane.