Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au golit frigiderele şi s-au întors la cumpărături

Publicat in Click, luni 6 mai 2013 ·

Au ras tot la masa de Paşte, aşa că ieri au ieşit să-şi facă noi provizii. Magazinele, abia deschise, au fost pline de clienţi, care şi-au umplut coşurile cu de toate. De la carne şi până la legume, fructe, băutură şi detergenţi.

Românul e campion atunci când vine vorba de mâncare. Cumpără mult, dar şi consumă pe măsură. De Paşte s-au vândut şapte milioane de cozonaci, 60 de milioane de ouă şi patru milioane de miei. Insuficient, însă, pentru cât poate duce omul.

Aşa se face că, ieri, în a doua zi de Paşte, primul drum pe care l-au făcut cei mai mulţi dintre români a fost la hypermarket, de unde şi-au cumpărat de toate. Mâncare gătită, carne, fructe şi legume, lactate, bere, sucuri, apă, cosmetice, detergenţi, dar şi haine.

Mihaela, Claudia şi Alberto au petrecut a doua zi de Paşte la plajă

Astfel că majoritatea clienţilor au ieşit de la case cu coşurile burduşite.

Băieţii au sărit în apă ca să se răcorească

"Am fost plecată în vacanţă şi nu mai aveam nimic în frigider. Nici pisica nu mai avea ce să mănânce", ne-a spus, râzând, Eugenia, care împingea căruciorul plin cu d-ale gurii.

Calea Victoriei a fost ieri pustie

O altă clientă din Bucureşti a lăsat 600 de lei la Carrefour Orihdeea. Banii i-a cheltuit pe chipsuri, cafea, sucuri, apă minerală şi multă bere. "Toate sunt pentru familia mea", s-a limitat să ne precizeze femeia.

Au existat însă şi români care au preferat să petreacă altfel a doua zi de Paşte: la bălăceală. Ştrandul Drumul Taberei din Capitală a fost plin, ieri, de amatorii de distracţie.

Au făcut baie, s-au "prăjit" la soare, la cele 29 de grade Celsius, şi au plecat spre case relaxaţi, fără să stea prea mult în trafic. Străzile au fost pustii, aşa că şoferilor le-a fost mai mare dragul să conducă pri

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 51 minute
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum 20 minute
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 3 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ministrul Economiei: Sunt convins că nu o să treacă vara fără a avea tema de proiectare pentru drona românească

Mediafax acum o ora
„În acest moment sunt două memorandumuri semnate în două grupuri de lucru, care includ societatea Carfil SA, care este filială a ROMARM. Unul dintre ele are ca obiectiv de a vedea dacă prevederile legale din România pot fi îmbunătăţite pentru a avea

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Timişoara: Maşină lovită de un tramvai / Şoferul a fost rănit şi dus de urgenţă la spital

News.ro acum 2 ore
Un şofer de 51 de ani a fost rănit, după ce a pătruns cu maşina pe linia de tramvai, intrand în coliziune cu acesta. El a ieşit din parcarea unui hotel din Timişoara, când a avut loc accidentul. Poliţiştii au deschis dosar penal. ”Un bărbat, în vârs

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

32°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°