Avem în noi nişte „medicamente“ naturale extrem de eficiente pentru prevenirea bolilor, au descoperit oamenii de ştiinţă americani. Starea de relaxare indusă prin meditaţie sau prin rugăciune activează o serie de gene ale căror mecanisme sunt esenţiale pentru a ne menţine starea de sănătate.
Atunci când ne relaxăm cu adevărat, folosind tehnici de relaxare precum rugăciunea, respiraţia profundă sau yoga, în organism se declanşează un mecanism complex de prevenire şi combatere a bolilor, arată cea mai recentă investigaţie genetică pe această temăm publicată în PLOS One şi citată de healthland.times.com.
Mai exact, în timpul meditaţiei sau rugăciunii, genele care contracarează efectele nocive ale stresului (substanţele toxice care se eliberează în organism atunci când suntem stresaţi) se activează, în timp ce genele care ne fac induc o stare de alertă şi, în unele cazuri, de anxietate, devin inactive. Cu cât vom menţine o perioadă mai îndelungată relaxarea şi cu cât vom repeta mai des aceste tehnici, cu atât efectele asupra sănătăţii vor fi mai importante, susţin oamenii de ştiinţă americani de la Institutul Benson-Henry, din cadrul Spitalului Massachusetts.Medicamente naturale înnăscute
„Avem în noi o capacitate înnăscută de a contracara efectele negative ale stresului. Studiul nostru genetic demonstrează ştiinţific această teorie: o serie de gene îşi modifică activitatea în momentele de relaxare sau de rugăciune“, a explicat medicul Herbert Benson, preşedintele de onoare al Institutului Benson-Henry şi profesor de medicină la Şcoala Medicală Harvard.
Studiul cercetătorilor americani a fost de lungă durată, cei 52 de subiecţi fiind monitorizaţi între patru şi 20 de ani. Jumătate dintre participanţi au folosit tehnici de relaxare în tot acest timp, iar cealaltă jumătate erau novici. După câteva şedinţe de relaxare fie prin rugăciune, fie prin con