Libertatea presei sau, mai exact, dimensiunile limitelor între care se poate manifesta aceasta sunt din nou subiecte la ordinea zilei în România. Aceasta după ce săptămâna trecută Curtea Constituţională a emis o decizie ce ar putea conduce Parlamentul să opereze o modificare legislativă în urma căreia ar trebui reîncriminate penal insulta şi calomnia.

Cele două infracţiuni au fost eliminate din Codul penal în anul 2006, ca urmare a unei revizuiri a acestuia produsă în timpul guvernării liberale şi al Cabinetului condus de Călin Popescu-Tăriceanu. Revizuire care a provocat atunci, dar şi mai încolo o oarecare derută, confirmată de faptul că patru ani mai târziu Curtea Supremă de Justiţie s-a aflat în situaţia de a formula, la rândul ei, precizări care, în esenţă, reafirmau inactualitatea articolelor 205, 206 şi 207 din Codul penal, articole a căror reintroducere ar trebui pusă în practică acum, după hotărârea din 29 aprilie a Curţii Constituţionale.

Cum reincriminarea penală a insultei şi calomniei s-ar repercuta în mod direct şi în principal asupra presei, era cât se poate de firesc ca aceasta să fi fost prima care să ia atitudine.

Mass-media, în marea ei majoritate, a reacţionat, aşa după cum era de aşteptat, negativ, cu nedisimulată ostilitate, uneori cu vădite implicaţii emoţionale, cu un anume patetism, câteodată chiar neprofesionist. Fără a cerceta situaţia concretă, în primă instanţă amuzantă, amintind de Veciniada sau de Preşul, odinioară scrieri celebre ale lui Ion Băieşu, ce a determinat Curtea Constituţională să se pronunţe, acuzând-o în chip nedrept că ar avea iniţiative legislative -ceea ce nu e în atribuţiile sale-, observând, însă, nu fără oarecare temei, că unii dintre membrii ei au litigii personale cu anumite organe de presă şi insinuând că nu obiectivitatea ar fi stat la conturarea unei astfel de soluţii.

Puţini au fost jurn