Bogdan Licu, nominalizat în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al României, propune în proiectul de management pe care îl va prezenta miercuri la Consiliul Superior al Magistraturii desfiinţarea parchetelor mici, care au activitate redusă, după ce va fi făcut un studiu detaliat.
Bogdan Dimitrie Licu şi-a început cariera de magistrat în 1996 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, iar în 2001 a fost numit şef al Secţiei de Supraveghere a Urmăririi Penale de la Parchetul Tribunalului Bucureşti. În 2005, Licu a fost pentru trei luni la Departamentul de Luptă Anti-Fraudă, în timpul Guvernului Tăriceanu.
În 2006 a intrat în Consiliul Superior al Magistraturii, iar din ianuarie 2009 până în ianuarie 2010 a fost vicepreşedinte al CSM. Bogdan Licu este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în prezent fiind detaşat ca membru al Plenului Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB), din decembrie 2012.
Magistratul este titularul unei acţiuni disciplinare iniţiate la CSM în 2007 împotriva procurorului Ciprian Nastasiu, care ceruse instanţei eliberarea din arest a lui Omar Hayssam.
Licu apare în calitate de martor în dosarul foştilor procurori Marcel Sâmpetru şi George Bălan. Licu ar fi dat o declaraţie în care menţiona că ar fi discutat cu cei doi magistraţi şi cu Gelu Oltean, şeful DGIPI, despre situaţia profesională a lui Mihai Vlad, fostul şef al SIPI Ilfov, acuzat în acelaşi dosar.
Bogdan Licu îşi prezintă miercuri proiectul de management în faţa membrilor Secţiei pentru procuroru a CSM, acesta urmând să fie audiat după Tiberiu Niţu, propus pentru funcţia de procuror general al României.
Potrivit proiectului de management, Bogdan Licu are printre obiective desfiinţarea parchetelor cu activitate redusă sau reducerea schemelor de personal ale acestora şi preluare